Francezii de la Filasa vor şi proiecte solare după eoliene

Autor: Roxana Petrescu 30.08.2012
Grupul francez Filasa International, al cărui proprietar - familia Lacoste - a decis să intre în domeniul energiilor rege­ne­ra­bile după ce a făcut un exit din segmentul de retail ali­men­tar, spune că este interesat şi de domeniul energiei solare după ce compania s-a implicat în dezvoltarea mai multor proiecte eoliene. Francezii au preluat la începutul acestui an trei parcuri eoliene localizate în Brăila cu o capa­citate de 400 MW după ce la finele anului trecut au anun­ţat că vor demara lucrările la mai mult de zece parcuri eoliene în Suceava, cu o capacitate de 516 MW.

"Între timp, am reevaluat proiectele din Suceava la apro­ximativ un miliard de euro (de la 780 mil. euro - n.red.)", a declarat Bernard Esquirol, directorul general al Filasa, la începerea lucrărilor la proiectele din judeţul Brăila.

Potrivit lui Esquirol, proiectele eoliene din România ale companiei franceze sunt puţin întârziate din cauza schimbării furnizorului de turbine, compania daneză Vestas.

"Suntem în discuţii cu alţi furnizori de turbine, respectiv Siemens şi Alstom. (...) Toate turbinele eoliene din România vor produce la capacitate maximă în 2017", a adăugat Esquirol.

Pe lângă proiectele de producţie a energiei în centrale eoliene, Filasa vizează şi investiţii în parcuri de producţie a energiei fotovoltaice, cu o capacitate de 300 MW. Potrivit unor informaţii furnizate anterior de Popovici Niţu & Asociaţii, casa de avocatură care i-a asistat pe francezi la intrarea pe segmentul energiilor regenerabile în România, compania Filasa a fost creată de un fost proprietar al magazinelor alimentare Leader Price, şi anume familia franceză Lacoste. În 2007 familia Lacoste a decis vânzarea celor circa 60 de magazine Leader Price pe care le avea în Franţa, iar din banii încasaţi s-a hotărât să facă investiţii în sectorul energiilor regenerabile în mai multe ţări, printre care se află şi România.

Enel mai termină un parc eolian

Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului italian Enel, a finalizat încă o investiţie în sectorul eolian şi anume un parc de "mori de vânt" cu o capacitate de 48 MW localizat în Moldova Nouă (Caraş-Severin). În prezent, Enel Green Power deţine în România parcuri eoliene care totalizează 292 MW şi are parcuri în construcţie ce însumează 206 MW. Potrivit calculelor ZF, investiţiile realizate de Enel pe segmentul energiei eoliene în România se ridică la aproape 440 de milioane de euro.