RCS&RDS deschide noi puncte de lucru în mai multe judeţe

Autor: Adrian Seceleanu 30.08.2012

Compania RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de cablu TV şi internet prin linii fixe de pe piaţa locală, a deschis noi sedii de lucru în mai multe localităţi din ţară, potrivit unei decizii luate de Alexandru Oprea - directorul general al operatorului - şi care a fost publicată în Monitorul Oficial.

Conform documentului, directorul general al RCS&RDS a decis la finele lunii aprilie deschiderea unor noi puncte de lucru în Ploieşti, satul Matca din judeţul Galaţi, Baia Mare şi Năsăud. RCS&RDS are afaceri anuale de peste 700 mil. dolari şi este controlată de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari.