HP, numărul unu pe piaţa de servere în trimestrul doi

Autor: Adrian Seceleanu 30.08.2012

Compania americană HP a fost în al doilea trimestru liderul pieţei globale de servere după venituri, cu încasări de 3,7 mld. $ corespondente unei cote de piaţă de 29,1%, conform datelor publicate de compania de analiză Gartner.

Pe locul doi s-a clasat IBM cu venituri de 3,5 mld. $ şi o cotă de 27,2%, iar pe locul trei Dell, cu venituri de 1,9 mld. $ şi o cotă de piaţă de 15,4%. La nivel global, veniturile de pe piaţa de servere au scăzut cu 2,9%, la 12,85 mld. $, conform sursei citate.

Pe de altă parte numărul de servere vândute a crescut cu 1,4%, la 2,36 de milioane de unităţi, potrivit aceleiaşi surse. Din punctul de vedere al numărului de servere vândute topul mondial este următorul: HP (aproape 690.000 de servere vândute), Dell (541.693 servere) şi IBM (228.138 servere).