Nicolas Sarkozy este pregătit să ţină conferinţe remunerate

Autor: Ion Gaidau 31.08.2012

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a "acceptat, în principiu, să ţină conferinţe", a declarat vineri fostul său ministru Claude Gueant, fără a menţiona suma remunerărilor propuse, în timp ce presa a avansat un tarif de 250.000 de euro pentru prestaţie, relatează AFP.



Săptămânalul satiric Le Canard Enchaîne a afirmat că fostul preşedinte, învins la alegerile din mai după cinci ani în care s-a aflat putere, ar fi fost plătit cu 250.000 de euro de către banca de investiţii Morgan Stanley pentru o conferinţă de 45 de minute.

"Asta nu o ştiu", a spus Gueant, fostul secretar general al preşedinţiei, apropiat al lui Sarkozy.

Chestionat de către AFP, anturajul lui Sarkozy a "dezminţit" vineri că el a fost abordat de către această bancă americană.

"Dar ştiu că el a acceptat să facă, în principiu, un anumit număr de conferinţe precum toţi foştii şefi de stat şi de Guvern -(Tony) Blair, de exemplu- în funcţie", a continuat Gueant.

"Cred chiar că a făcut deja una", a adăugat fostul ministru râzând. El a anunţat că a primit "informaţia ieri" de la unul dintre jurnalişti şi precizează că a fost ţinută în "Europa", fără a vrea "să spună mai mult".

Cu toate acestea, anturajul lui Sarkozy a asigurat că el "nu a participat până în acest moment la nicio conferinţă".

Când a fost întrebat Gueant dacă ar fi potrivit rolul unui fost lider să ţină astfel de conferinţe, el a răspuns: "Acest lucru se datorează faptului că ideile sale interesează. Discursurile pe care le poate ţine cu această ocazie, cred, vor fi de natură să marcheze, de asemenea, reflecţia politică pentru Franţa şi pentru timpul nostru".