Secretul businessului Victoria’s Secret

Autor: Octavian Calei 01.09.2012

Retailerul american de lenjerie feminină şi produse cosmetice, Victoria's Secret are o reţetă unică de afaceri care îl ajută să atingă vânzări record în fiecare trimestru de trei ani încoace, informează Business Insider.

Un analist American, Brian Sozzi, este de părere că strategia de marketing are ceva de-a face cu rezultatele companiei, dar şi produsele noi scoase pe piaţă în mod consecvent.

Directorul Victoria's Secret, Sharen Jester Turney, a dezvăluit într-o conferinţă trimestrială a companiei câteva dintre ingredientele succesului lor. Acestea au fost lichidările masive de stoc, o sincronizare perfectă în strategia de marketing pentru promovarea noilor produse şi în al treilea rând, reducerile şi cadourile oferite prin intermediul cataloagelor livrate prin poştă.