SABMiller mută sponsorizarea echipei naţionale de la Ursus la Timişoreana

Autor: Mădălina Dediu Panaete 03.09.2012

Timişoreana, brand din portofoliul SABMiller, a devenit sponsorul oficial al echipei naţionale de fotbal, unde ce anterior contractul se afla tot la un brand din portofoliul SABMiller, Ursus.

"Din motive strategice, Ursus a renunţat la parteneriatul cu echipa naţională, însă acest proiect s-a încadrat foarte bine în strategia Timişoreana pentru viitor", au spus reprezentanţii Timişoreana. Anunţul noului contract a fost făcut ieri pe Arena Naţională, Timişoreana fiind şi sponsorul oficial al Cupei României.

Contractul de sponsorizare a echipei naţionale de fotbal este mult râvnit de producători deoarece poate creşte atât notorietatea brandului, cât şi cota de piaţă.

Spre deosebire de o echipă de club, vulnerabilă la zvonurile negative, echipa naţională reprezintă ţara în sine şi nu poate afecta imaginea brandului. Valoarea contractului semnat anterior în 2009 cu Ursus, brand al aceleiaşi companii, a fost estimată de ZF la 1,5 milioane de euro anual.