Demisie şoc: Constantin Roibu pleacă de la conducerea Oltchim după 20 de ani

Autor: Andrei Chirileasa 05.09.2012

Constantin Roibu, cel mai puternic şef de companie de stat din România, care conduce de peste 20 de ani combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), şi-a dat demisia din funcţiile de director general şi membru al Consiliului de Administraţie (CA), conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Demisia sa vine cu două săptămâni înainte de licitaţia pentru privatizarea Oltchim, într-un context extrem de tensionat. O dată cu Roibu şi-au înaintat demisiile 16 membri ai echipei executive a Oltchim.

Demisiile au fost motivate prin lipsa de dialog între şeful OPSPI, Remus Vulpescu, şi conducerea Oltchim. Foştii manageri ai Oltchim susţin că OPSPI a condiţionat asigurarea capitalului de lucru al companiei de înlocuirea managementului.

Circa 300 de salariaţi ai Oltchim au început miercuri protestul din cauză că nu şi-ar fi primit salariile de două luni. Ei au solicitat vizita de urgenţă a premierului Victor Ponta şi accelerarea luării unei decizii în privinţa situaţiei combinatului.

În şedinţa de guvern de miercuri, Victor Ponta a declarat că ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, răspunde cu "capul, viaţa şi tot" pentru privatizarea Oltchim.