Amélie Nothomb, O formă de viaţă, Editura Polirom, 2012

Autor: Elisabeta Lasconi 05.09.2012

Amélie Nothomb are un comportament fix, intrat de multă vreme în legendă: la sfârşitul vacanţei de vară, când se reia viaţa editorială, are un nou roman în vitrinele librăriilor. Şi asta se petrece din 1992 încoace, de la debutul cu "Igiena asasinului", adică de… 20 de ani. Cititorii români sunt un pic defazaţi, pentru că la noi abia a fost tradus romanul din 2010 - "O formă de viaţă", considerat de critici unul dintre cele mai bune din întreaga operă a scriitoarei.

Punctul de pornire al cărţii se găseşte într-o practică a autoarei care a căpătat obiceiul să răspundă numeroaselor scrisori adresate de cititori. Ca şi într-un episod anume: autoarea aflată la Philadelphia în campanie de promovare a cărţii a citit într-un ziar din 9 februarie 2009 despre epidemia de obezitate în rândul soldaţilor americani aflaţi în Irak. Aici a început să scrie romanul, inventându-l pe Melvin Mapple, soldatul care îi trimite scrisori.

Aşadar, scriitoarea însăşi ca alter-ego, soldatul american ca personaj fictiv corespondează şi corespondenţa lor este pretextul pentru observaţii despre ce înseamnă scrisul şi cititul, ca şi complicata relaţie dintre actanţii în actul comunicării din spaţiul literaturii. Scriitoarea însăşi a recunoscut într-un interviu publicat în revista "Lire" în 27.08.2010 că este prima oară când a amestecat realul plat şi banal (corespondenţa cu propriii cititori dintr-un mic birou de la Albin Michel) şi imaginaţia prin personajul soldatului preocupat de problemele acute ale prezentului: războiul din Irak, America şi politica preşedintelui Bush şi urmările ei asupra lumii. Cât despre escrocul şi misticul fără credinţă care zac în fiecare scriitor, şi ei o obsedează pe Amélie Nothomb, căci reflectă ambivalenţa condiţiei scriitorului, mai ales când are succes. El ajunge să se întrebe dacă merită succesul, dacă s-a oferit pe sine cititorului în carte sau a recurs la convenţii ce realizează o construcţie de natură spirituală. Există şi o încredere neţărmurită în fiinţa artistului, care crede în artă cu acelaşi fanatism pe care îl are misticul faţă de religie.

Amélie Nothomb scrie pe parcursul unui an mai multe romane, dintre ele alege doar unul pentru publicare, iar corespondenţa cu Melvin Mapple dezvăluie că "O formă de viaţă" are în urma lui… 65 de romane !