Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXXVII). Bulevardele Magheru, Bălcescu. GALERIE FOTO

"Bulevarde gemene"

Continuându-ne peregrinările de-a lungul bulevardelor Capitalei, vom trece de Piaţa Romană, de a cărei istorie, alături de alte pieţe reprezentative ale Bucureştilor, ne vom ocupa în alte episoade, pentru a intra pe cele două artere "gemene", "Bulevardul General Gheorghe Magheru" şi "Nicolae Bălcescu". Din mai multe puncte de vedere, această alăturare se justifică. Mai întâi, pentru că aceste artere poartă numele a doi revoluţionari de la 1848, de altfel apropiaţi colaboratori. Apoi, deoarece amândouă au cunoscut o dezvoltare urbanistică similară, având o înfăţişare şi un destin deosebit de acela al "aristocraticului" Bulevard Lascăr Catargi, care ilustrează modernizarea oraşului în perioada interbelică.

Astfel, în locul imobilelor rezidenţiale, pe cele două artere, care s-au dezvoltat şi ele de-a lungul fostului "bulevard Colţea", au fost ridicate, în primele decenii ale secolului XX, clădiri în stilul "block-house", cu mai multe etaje, adăpostind apartamente de locuit, la vremea aceea destinate mai ales protipendadei bucureştene, instituţii, hoteluri şi chiar muzee.

Pe "Magheru", pornind din Piaţa Romană, prima dintre clădirile aflate pe Lista monumentelor istorice este aceea a Palatului Societăţii de Gaz ;i Electricitate, construit în 1935 care, după război, avea la parter unul dintre cele mai importante magazine de electronice ale Capitalei. Acum, deşi clădirea este solidă şi încăpătoare, rămâne, dacă este să ne luăm după aspectul ei, nefolosită. Tot nefolosit pare şi parterul blocului nou, unde se află unul din magazinele "de lux" (atât cât era posibil în acea perioadă), "Eva". Construcţia acestui bloc a dus la dispariţia uneia din cele mai originale clădiri ale Capitalei, construită în forma de templu ionic, aceea a "Muzeului Anastasie Simu", adăpostind o preţioasă colecţie de artă, lăsată moştenire de acest generos donator. Nu am putut să înţeleg niciodată de ce a fost demolată această clădire, care părea destul de solidă şi, în tot cazul, cu un loc aparte în peisajul oraşului. Este şi acesta unul dintre "misterele Bucureştilor" din perioada comunistă…

Prima construcţie avangardistă

Trecând pe partea cealaltă, ne aflăm în faţa unei alte clădiri care şi-a avut şi rolul său cultural, constituind, în acelaşi timp, una din "premierele arhitectonice" ale Capitalei. Este vorba de "Blocul ARO", proiectat de Horia Creangă şi ridicat în perioada 1931-1933, considerat prima construcţie de mari dimensiuni de factură avangardistă a Bucureştilor. La parterul său se găsea una din marile săli de cinematograf ale oraşului, care, la un moment dat, a fost botezată "Patria" şi aşa i-a rămas numele până în ziua de astăzi, deşi probabil că ar fi fost mai potrivit să revină la vechiul nume, aşa cum s-a întâmplat cu cinematograful "Republica", redevenit "Scala". Din păcate, faţada sa impunătoare este acoperită mai tot timpul de reclame de mari dimensiuni, probabil şi pentru a ascunde faptul că această clădire nu a mai fost renovată de multă vreme.

Bulevardele Bucureştilor, mai ales "Magheru" şi "Bălcescu", au fost perimetrul în care s-au afirmat şi alte tendinţe ale artei şi arhitecturii moderne. Unul dintre acestea a fost aşa-numitul "Art Deco", un stil eclectic, manifestat în diferite domenii, care a cunoscut o apreciabilă răspândire în perioada interbelică, având reverberaţii şi în majoritatea artelor vizuale.

Bucureştii au fost una din capitalele europene în care acest stil modern a pătruns destul de devreme, cea mai importantă clădire realizată în această manieră fiind aceea a "Hotelului Ambasador", construit în perioada 1937-1938, după proiectul arhitectului Arghir Culina. Aspectul monumental al clădirii cu 12 nivele, cu o structură în formă de "U", nu este conferit doar de dimensiuni, ci şi de detaliile sale arhitecturale. Tot pe "Magheru" ,mai există alte clădiri, imobile de raport, realizate în acest stil, între care una se datorează arhitectului Jean Monda.

Între marilor hoteluri de lux, am spune "internaţionale" frecventate şi de oaspeţi de peste hotare, care şi-au împrumutat numele de la unele asemănătoare, aflate în multe de capitalele lumii, alături de "Ambasador" , este şi "Hotelul Lido", ridicat în 1934, după proiectul lui Ernest Doneaud, care, din păcate, de câţiva ani, după interminabile procese de revendicare, se află în stadiul de "şantier perpetuu", şi această clădire fiind "ascunsă" de reclame.

Pe "Magheru", există şi alte semne ale modernizării. Faptul că, în perioada interbelică, Bucureştii au intrat în zodia "zeului automobil" a făcut să fie construit probabil la vremea lui cel mai mare garaj pe mai multe nivele al Capitalei, "Ciclop" (1923) care premerge una din soluţiile cele mai actuale, aceea parcărilor supraetajate.

Tragedia "Carlton" şi avertismente sale

Cu aceasta ajungem la unul din cele mai dramatice momente ale istoriei Capitalei, cutremurul din 10 noiembrie 1940. Datorită faptului că, la acea perioadă, nu existau încă prevederi antiseismice, o serie din blocuri au avut serios de suferit, existând şi victime. Cele mai multe, circa 300, au rezultat din prăbuşirea blocului "Carlton", construcţie cu 12 etaje din beton armat, foarte modernă la acea vreme. Acest moment tragic a devenit subiectul romanului omonim al lui Cezar Petrescu.

Şi alte "block-haus"-uri" de pe "Magheru" au fost serios deteriorate, şi, din păcate, nu toate au fost ulterior consolidate, bucurându-se doar de "privilegiul" de a purta sinistra "bulină roşie". Una dintre aceste clădiri este chiar blocul în care se află Teatrul Nottara, construit de tatăl lui Liviu Ciulei, atunci când acesta s-a hotărât să devină actor.

Şi cutremurul din martie 1977 a produs mari daune unor construcţii de pe "Magheru", între care au fost blocul "Casata" şi "Scala", reconstruite.

Dar acest bulevard nu era doar un spaţiu al blocurilor de locuit, hotelurilor şi instituţiilor, ci şi de "plăcere", aici existând numeroase restaurante, unele cu tradiţie, cum a fost "Grădiniţa", unde cei din generaţia mea puteau degusta, în fiecare toamnă, mustul şi pastrama", înlocuit cu un Mc. Donald, unde nu poţi găsi decât "hotdogs". Un alt restaurant cu tradiţie care a dispărut a fost "Podgoria".

Regretabilă este şi dispariţia uneia din cofetăriile de lux ale Capitalei, "Scala", astfel încât şi în acest caz nu ne rămâne să ne "dedulcim" cu amintirile…

De dimensiuni ceva mai reduse decât "Magheru" este "Bulevardul Nicolae Bălcescu", deschis în 1906 pe locul aceluiaşi "Bulevard Colţea".

Aici domină blocurile înalte, la vremea când au fost ridicate (tot primele decenii ale secolului XX), adevăraţi "zgârie-nori". Între acestea, cel mai impunător este "Blocul Malaxa-Burileanu", construit în perioada 1935 - 1937.

Tot pe "Bulevardul Bălcescu" se mai găsesc şi alte blocuri care, de câţiva ani, au rămas la stadiul de şantier de restaurare, ceea ce, trebuie să recunoaştem, produce o impresie ciudată în acest centru cu pretenţii al Capitalei.

Clădiri "mascate"

Există pe această arteră a Bucureştilor o clădire care, chiar dacă nu a avut soarta Muzeului Simu de a dispărea, a fost, după părerea noastră, "mutilată", "ascunsă" fiind în spatele unui bloc nou. Este vorba de clădirea "Fundaţiei Ioan I. Dalles", construită în 1930, după planurile arhitectului Horia Teodoru. Considerată drept unul din centrele culturale ale Bucureştilor, ea adăposteşte, între altele, o frumoasă sală de expoziţii, unde au avut loc evenimente memorabile, între care prima expoziţie Ţuculescu. Se pare că aceasta era o "metodă" predilectă pentru edilii perioadei comuniste, căci şi faţada proaspătului construit Teatru Naţional a fost "mascată" în acest fel.

Italieni s-au stabilit în Ţara Românească încă în secolul XVIII, fiind apreciaţi mai ales drept constructori. Cel mai compact grup de italieni a fost activ în această calitate mai ales în timpul domniei lui Carol I, avându-şi rolul său în ridicarea a numeroase construcţii ale Capitalei. A fost aşadar normal ca aceştia să îşi dorească şi o biserică a lor, romano-catolică, care a devenit Biserica "Prea Sfântul Mântuitor - Italiană" de pe Bulevardul Bălcescu, construită în maniera Renaşterii lombarde, după planurile arhitecţilor Mario Stoppa şi Giuseppe Tiraboschi, cu decoraţii de Mario Grandi, în stilul Bisericii "Santa Maria delle Grazzie"din Milano. După război, tradiţionala prietenie româno-italiană a fost "ruptă", biserica fiind închisă între 1952-1968, asemenea altor lăcaşe de cult romano-catolice şi greco-catolice.

Dacă nu aţi avut ocazia să vizitaţi această biserică, vă îndemn să o faceţi, ea fiind o adevărată "oază de linişte" în tumultul oraşului, mai ales grădina sa interioară. Ştiaţi că în acest lăcaş, care adăposteşte numeroase manifestări dedicate culturii italiene, se află şi o serie de reproduceri ale unor fresce din diferite biserici din Italia, precum şi o copie a "giulgiului de la Torino", pe care se consideră că se află imprimată imaginea corpului lui Iisus Hristos?