Europenii au investit 20,9 miliarde euro în publicitatea pe Internet în 2011, cu 14,4% mai mult decât în 2010

Autor: Andreea Mindrila 06.09.2012

În Europa, piaţa de publicitate online este în boom, deşi în ultimii ani contextul economic a fost unul dificil, din cauza crizei din zona euro. Marketerii şi-au reorientat atenţia către mediul online şi au alocat bugete semnificative pentru promovarea pe Internet. Astfel, în 2011 cheltuielile cu publicitatea în mediul online în Europa au fost de 20,9 miliarde euro, cu 14,4% mai mari comparativ cu anul 2010, potrivit Adex Benchmark Report 2011 realizat de IAB Europe, care se ocupă cu analiza industriei de advertising.

Anul trecut, pe piaţa europeană de publicitate companiile au alocat 21,8%  din totalul bugetelor de marketing şi comunicare pentru promovarea pe Internet, ceea ce înseamnă că unul din cinci euro alocaţi pentru advertising este cheltuit în mediul online. Acest procent s-a majorat comparativ cu 2011, când ponderea era de 19,7%, potrivit aceleiaşi surse.

Rata de creştere a cheltuielilor cu publicitatea în mediul online a depăşit anul trecut evoluţia PIB-ului la nivel european.

Astfel, dacă în Europa PIB-ul a crescut cu 1,7%, piaţa publicităţii în ansamblu a înregistrat un avans de 3,6%, iar advertising-ul online de 14,4%.

În Europa Centrală şi de Est aceşti indicatori au avut o evoluţie mult mai mare comparativ cu Europa. Astfel, în această regiune PIB-ul s-a majorat cu 3,2%, industria de publicitate în ansamblu a crescut cu 9,1% iar cheltuielile cu publicitatea pe Internet au avut un plus de 19,7%.

Piaţa de publicitate online din SUA rămâne însă cea mai dezvoltată, fiind, din punct de vedere valoric, cu 17% mai mare decât cea europeană. Astfel, americanii au investit 24,5 miliarde euro (32 miliarde dolari) în publicitatea online în 2011, în timp ce companiile europene au alocat 20,9 miliarde euro pentru acest tip de promovare.

Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Olanda au cheltuit anul trecut cele mai mari bugete pentru comunicarea în mediul online.