Florescu, Centrade Saatchi&Saatchi: Dacă nu eşti în online, nu exişti în piaţă

Autor: Andreea Mindrila 08.09.2012

Radu Florescu, CEO al grupului de comunicare Centrade Saatchi&Saatchi, spune că 2011 a fost un an de tranziţie, în care grupul pe care îl conduce şi-a schimbat ţinta, concentrându-se mai mult pe zona de digital (online şi social media) şi consideră că aceasta a fost o decizie corectă dat fiind că ponderea acestui segment în totalul cifrei de afaceri este într-o continuă creştere.

"A fost o decizie corectă dacă analizăm din perspectiva economică. Ponderea veniturilor generate de campaniile de digital în total venituri a ajuns la aproximativ 12% din totalul veniturilor agenţiei, adică mai mult decât dublu faţă de anul trecut. " El este de părere că această tranziţie s-a văzut la nivelul întregii pieţe de advertising, fiind cel mai probabil un efect al crizei combinat cu revoluţia tehnologică de la nivel mondial.

Mediul online a cunoscut o dezvoltare permanentă atât pe piaţa locală, cât şi la nivel mondial, CEO al Saatchi&Saatchi fiind de părere că a devenit o realitate de necontestat pentru toţi actorii angrenaţi într-o economie de piaţă.

"Tot mai mulţi consumatori folosesc mediul online ca principala sursă de informaţii, folosesc instrumentele şi platformele online pentru a compara oferte, pentru a face achiziţii, într- un cuvânt pentru a câştiga timp.

Absenţa din mediul online înseamnă renunţarea la oportunităţi, ceea ce pentru o companie se traduce în câştiguri mai mici sau pierderi. Dacă nu eşti în online, nu exişti pe piaţă." Florescu mai adaugă faptul că digita lul preia rapid "conducerea" campaniilor de advertising, iar viitoarele campanii de succes vor fi cele integrate, în care digitalul va îndeplini rolul de "vârf de lance", iar publicitatea tradiţională va avea rolul de a consolida sentimentul de încredere al consumatorului în produs.

Integrarea, cuvântul de bază în advertising

Integrarea a devenit un cuvânt cheie pentru piaţa de publicitate, jucătorii din piaţă orientându-se pe soluţiile de comunicare integrate (crearea de campanii adresate mai multor medii de comunicare - online, publicitate indoor, outdoor, publicitatea clasică, la TV şi în print).

Obiectivele de business pentru acest an vizează creşterea cifrei de afaceri, prin câştigarea de noi clienţi şi crearea de campanii integrate. El explică faptul că cerinţ ele clienţilor diferă în funcţie de profilul acestora, de tipul campaniei pe care o doresc, de soluţiile pe care compania, ca şi consultant de business integrat, le oferă. Echipa Saatchi&Saatchi este formată în prezent din 115 persoane, cu aproape 20% mai mult decât la finele lui 2011, potrivit lui Florescu.

Afaceri în creştere

"Creşterea exponenţială a gradului de penetrare a internetului în toată lumea şi creşterea importanţei acestui canal în sursele de informare au determinat companiile să-şi modifice structura organizatorică, să treacă la structuri mai eficiente şi nu în ultimul rând să includă componenta tehnologică în categoria resurselor vitale pentru activitatea curentă", susţine Florescu.

Anul trecut grupul de comunicare Centrade Saatchi&Saatchi a avut o cifră de afaceri consolidată de 52,86 milioane de euro, cu 5% mai mare comparativ cu 2010, potrivit datelor furnizate de directorul companiei. "Strategia Saatchi&Saatchi este construită pe principiile creşterii organice, astfel că pentru acest an proiecţiile bugetare au luat în calcul menţinerea ritmului de creştere al cifrei de afaceri. Altfel spus, pentru 2012 am estimat o majorare cu 5% a businessului." Referitor la evoluţia businessului în primele şapte luni Florescu spune că acesta se menţine în proiecţiile bugetare, în pofida mediului economic imprevizibil. Acest lucru se datorează şi clienţilor noi pe care agenţiile care formează grupul i-au câştigat în acest an. "Anul 2012 a adus o extindere a portofoliului de clienţi şi o consolidare a expertizei în zona de servicii de sănătate şi FMCG." Printre clienţi se numără P&G (Olay, Pampers, Ariel), Raiffeisen Bank, Toyota, Enel, Visa, Milka, Intersnack (Chio), Metro, Policolor şi Novartis.

În privinţa profitului, grupul a înregistrat în 2011 un profit net consolidat de 1,71 milioane euro, în creştere cu 10% comparativ cu anul anterior. Evoluţia favorabilă a cifrei de afaceri şi trendul ascendent al profitului au fost susţinute de conturile noi câştigate în 2010 de către agenţiile din care este format grupul, şi care oferă o gamă largă de servicii, de la media şi PR până la BTL şi creaţie.

Florescu mai spune că "ultimul trimestru este una dintre cele mai active perioade din an şi poate influenţa substanţ ial rezultatul la nivelul întregului exerciţiu financiar".

Piaţa de publicitate a fost afectată de criza financiară, pentru că multe companii au fost obligate să-şi reducă bugetele alocate pentru promovare