Egyptair suspendă zborurile internaţionale timp de 12 ore din cauza grevei personalului navigant

Autor: Ion Gaidau 07.09.2012

"Din cauza grevei personalului navigant al Egyptair, care a perturbat unele zboruri de la primele ore ale dimineţii, Egyptair a decis să-şi suspende zborurile internaţionale cu plecare de pe aeroportul din Cairo în intervalul orar 04.00 - 16.00 (05.00 - 17.00, ora României)", a anunţat compania.

Zborurile interne nu sunt afectate, potrivit companiei, care susţine că "face tot ce este posibil pentru a rezolva problema".

Însoţitorii de bord ai companiei Egyptair sunt în grevă de vineri dimineaţa, solicitând în special condiţii mai bune de muncă.

Sute de pasageri blocaţi din cauza grevei şi suspendării zborurilor începeau să se adune pe aeroportul din Cairo şi unii i-au criticat pe angajaţii companiei egiptene, a relatat un corespondent AFP de la faţa locului.

Mai multe greve au avut loc în Egipt în diferite sectoare profesionale după îndepărtarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, la 11 februarie sub presiunea manifestaţiilor.

Conflictele sociale în sectoare precum industria sau transporturile au apăsat asupra unei economii deja foarte afectate de declinul turismului şi scăderea investiţiilor străine.