Reabilitarea DN 15 A, sistată în localităţile din Bistriţa-Năsăud din cauza îngustării şoselei

Autori: Szasz Jutka , Cristiana Sabau 10.09.2012

Reabilitarea DN 15 A, sistată în Bistriţa-Năsăud în interiorul localităţilor

Şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Alexandru Slavita, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că mai mulţi locuitori ai comunelor traversate de această şosea au sesizat că se montează borduri de o parte şi de alta a drumului ceea ce duce la îngustarea părţii carosabile.

"Au sesizat şi oamenii, şi Poliţia, şi noi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România că, din cauza acestor borduri, a fost îngustată partea carosabilă cu trei metri, de la zece la şapte. Acest lucru ar putea crea probleme şoferilor care nu vor putea trage pe dreapta pentru a permite trecerea maşinilor de intervenţie. În plus, trotuarele sunt exact la marginea drumului ceea ce, de asemenea, poate fi extrem de periculos. Lucrările de reabilitare a drumului în localităţi au fost oprite, dar în afara localităţilor continuă. Am înţeles că proiectantului i s-au cerut alte soluţii şi până nu vine cu ele, lucrările nu pot continua", a spus Slavita.

Reabilitarea DN 15 A, între Reghin şi Sărăţel, a fost adjudecată, în ianuarie 2011, de firma Strabag care lucrează între km 0 + 000 şi km 46 + 597. Valoarea contractului este de 162.956.675 de lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată de Banca Europeană de Investiţii.

Durata contractului este de 24 de luni pentru proiectare şi execuţie, la care se adaugă 24 de luni perioadă de garanţie.