Şefa importatorului de utilaje agricole NHR Agropartners: Seceta nu a domolit pofta de investiţii a fermierilor

Autor: Gabriel Razi 10.09.2012

Fermierii români vor achiziţiona până la sfârşitul anului aproximativ 2.000 de tractoare noi, vânzările marilor jucători de pe piaţa utila­jelor urmând să fie în uşoară creştere faţă de cele de anul trecut deşi seceta din acest an va reduce încasările multor producători agricoli din România, spune Monika Puiu, director general al importatorului de utilaje agricole NHR Agropartners. Compania îşi dispută supre­maţia pe piaţa locală cu IPSO Agri­cultura, dealer al producătorului american John Deere.

"Estimez că piaţa va rămâne la acelaşi nivel cu cel de anul trecut. În mod normal ce­rerea este redusă din cauza secetei, dar nevoia de pe piaţa românească este mult mai mare. Cred că piaţa va ajunge la aproximativ 2.000 de unităţi de tractoare în acest an şi la un nivel de 590-600 de combine", explică Monika Puiu.

Piaţa tractoarelor, care acoperă mai bine de două treimi din întreaga piaţă românească a utilajelor agricole, este în creştere de trei ani. Astfel datele din piaţă arată că la sfârşitul anului trecut importatorii şi producătorii locali de tractoare au vândut aproximativ 1.800 de unităţi, în creştere cu 50% faţă de 2010. Nivelul din prezent al pieţei este de două ori peste cel din 2005, an în care comercianţii de tractoare au reuşit să semneze contracte de vânzare pentru 77 de unităţi.

Plusul estimat pentru acest an pentru piaţa tractoarelor este surprinzător în condiţiile în care piaţa utilajelor agricole creşte sau scade în relativ tandem cu evoluţiile producţiilor agricole ale fermierilor. De altfel, printre indicatorii urmăriţi de executiva de la NHR Agropartners sunt producţiile agricole. "Primul trimestru al anului a fost încurajator după care în al doilea trimestru lucrurile s-au mai temperat. Cu toată seceta grâul a fost bun, pierderi sunt la porumb", adaugă Monika Puiu.

Anul trecut NHR Agropartners a vândut în România aproximativ 400 de tractoare şi alte 114 combine, iar pentru acest an dealerul şi-a bugetat afaceri în creştere cu 20%, potrivit unor informaţii anterioare. Datele de la Ministerul Finanţelor arată că la finalul anului trecut compania avea afaceri de 11,8 milioane de euro. Monika Puiu spune însă că numai o parte din afaceri sunt înregistrate în România, restul sumelor fiind încasate direct de compania-mamă VA Intertrading din Austria.

 
 

Nu se mai bazează pe vânzările venite pe linia proiectelor de fonduri UE

Faţă de anii 2009 sau 2010, atunci când vânzările erau acoperite în cea mai mare parte de contractele semnate de fermierii care au reuşit să deruleze proiecte de investiţii pe fonduri europene, acum lucrurile sunt total schimbate. Aproape toate contractele de achiziţie de utilaje agricole sunt finanţate prin intermediul creditelor bancare sau al contrac­telor de leasing.

"Vânzările prin intermediul contractelor de fonduri europene sunt în acest moment nesemnificative, sunt mult mai puţine acum faţă de anii trecuţi. Multe utilaje sunt luate prin leasing."

În lupta pentru cota de piaţa şi, implicit, pentru banii fermierilor, NHR Agropartners şi-a extins reţeaua de retail în acest an la zece unităţi prin deschiderea unui centru de vânzare în Călăraşi. Prin reţeaua de retail, NHR Agropartners distribuie în România tractoare şi combine produse în Italia de gigantul New Holland. Pe lângă combine şi tractoare, retailerul distribuie şi alte utilaje agricole precum grape cu disc, pluguri sau semănători produse de alţi jucători multina­ţionali.

 

Afacerile cu cereale cresc cu o treime

Pe lângă vânzările de tractoare şi combine, Monika Puiu este responsabilă şi de afacerile din domeniul comerţului cu cereale făcute în România de VA Intertrading, companie austriacă în acţionariatul căreia se regăsesc giganţi precum Voestalpine sau Raiffeisen Bank. De altfel, şi NHR Agro­partners este controlată de aceeaşi companie. VA Intertrading se numără printre primii zece jucători de pe piaţa locală a comerţului cu cereale, dar este în continuare departe de rulajele făcute de competitori precum Alfred Toepfer sau Cargill în condiţiile în care aceste companii au investit zeci de milioane de euro în reţele de silozuri de-a lungul Dunării în ultimii ani.

În acelaşi timp, VA Intertrading derulează operaţiuni prin intermediul terminalelor de export din portul Constanţa, dar şi prin intermediul unui alt terminal deţinut de companie în parteneriat cu traderul Agricover tot pe Dunăre, în judeţul Giurgiu.

Deşi producţiile fermierilor sunt în scădere în acest an, nu în acelaşi ton au mers şi afacerile cu cereale ale austriecilor. "Vom achiziţiona cu siguranţă 400.000 de tone de cereale în acest an", estimează Monika Puiu.

Anterior, şefa din România a VA Intertrading spunea că în anul 2011 compania a achiziţionat de pe piaţa locală 300.000 de tone de cereale, adică o cantitate cu o treime mai mică decât estimările pentru acest an.

"Avem în prezent patru traderi, am angajat recent un trader responsabil pentru zona de vest a ţării", adaugă Monika Puiu.

Valoarea achiziţiilor făcute de traderii de la VA Intertrading se ridică la aproximativ 70-80 milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Aceste sume sunt vizibile doar parţial în datele de la Ministerul Finanţelor în condiţiile în care o bună parte a rulajelor sunt înregistrate direct în Austria în conturile companiei-mamă.

Deşi afacerile sunt în creştere, Monika Puiu subliniază că efectele secetei se vor vedea şi în conturile comercianţilor de materii prime agricole în condiţiile în care o parte din fermieri nu au mai respectat contractele semnate anterior. "Avem nerespectări con­trac­tuale pentru 20% din înţelegeri."

Ea mai spune că în contextul secetei şi al creşterii preţurilor pentru grâu sau porumb, o parte din fermieri nu au mai respectat contractele de vânzare semnate anterior cu traderul austriac.

Cu toate acestea, Monika Puiu subliniază că VA Intertrading ia în considerare extinderea prin achiziţii pe piaţa din România. "Suntem interesaţi de achiziţii, dar totul depinde dacă vom găsi ceva care să ne intereseze", încheie Monika Puiu.