Fondul american Elliott a cumpărat marţi acţiuni Fondul Proprietatea de 10 mil. euro

Autor: Adrian Cojocar 12.09.2012

Firma Manchester Securities, controlată de fondul american de hedging Elliott Associates, a fost raportat pe bursă cu achiziţia unui pachet de aproape 83,9 milioane de acţiuni ale Fondului Proprietatea (FP), în cadrul unor tranzacţii care s-au ridicat la 44,2 mil. lei (9,9 mil. euro).

Tranzacţiile speciale s-au derulat la un preţ mediu de 0,53 lei/acţiune, asemănător cu cel la care titlurile Fondului Proprietatea au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri, de 0,5305 lei/unitate.

Elliott, care este şi cel mai mare acţionar al fondului, cu o participaţie de peste 13% din acţiuni, a fost în ultima perioadă un cumpărător constant de titluri Fondul Proprietatea, profitând şi de scăderea acţiunilor după anunţarea intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, care este una dintre principalele deţineri ale fondului listat pe bursă.