Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXXVIII). Bulevardele. GALERIE FOTO

Brătianu

O "matrice" urbană

…poate fi numită zona "Colţea", care, până la un moment dat, a purtat denumirea de bulevard, din care s-au dezvoltat câteva din cele mai importante artere ale Bucureştilor. Ulterior, a devenit "Bulevardul I.C. Brătianu", purtând numele aparţinătorului unei familii al cărei fiu, Ion C. Brătianu (1821 - 1891), a avut, alături de Nicolae Bălcescu şi Gheorghe Magheru, alţi reprezentanţi ai "generaţiei paşoptiste", rol un atât de important în emanciparea României moderne. Aceleiaşi misiuni, în noile contexte politice ale secolului XX, i s-a consacrat şi I.C. Brătianu (1864 - 1927), preşedinte al Partidului Naţional Liberal, în repetate rânduri Prim Ministru.

De fapt, evoluţia acestei zone s-a confundat cu însăşi istoria oraşului. Dacă, iniţial, aceste locuri erau acoperite de vii, învecinându-se cu mai multe mahalale ale oraşului: Sf. Gheorghe Vechi, prima mahala a Târgului Bucureştilor, care cuprindea o zona locuită de negustori, meşteşugari şi agricultori, "Sf. Sava", "Scaune" sau "Măcelari". Mahalaua Colţea s-a dezvoltat în jurul Bisericii Colţea, ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea, iar întemeietorul ei poate fi considerat, pe drept, cuvânt, spătarul Mihail Cantacuzino (1640 - 1716) care a îndeplinit funcţii importante in Ţara Românească. Motivele care l-au făcut să ia asemenea iniţiative, consemnate pe inscripţia de pe una din construcţii: "Coprins de dumnezeiască râvnă, toate acestea foarte înfrumuseţate a făcut precum se vede, pentru mărirea şi slava lui Dumnezeu şi pentru veşnica pomenire a dumnealui şi a tot neamul dumnealui". De fapt, ctitoriile sale au fost nu numai pentru "mărirea" neamului său, ci a întregului oraş.

O "oază" - Biserica "Colţea"

Prima dintre aceste ctitorii a fost Biserica "Trei Ierarhi", ridicată în 1702, care, o vreme, s-a numit Mănăstirea Trisfetitele, pentru ca să rămână ca "Biserica Colţea". Stilul ei este deosebit de interesant, îmbinând tradiţii locale cu influenţe orientale, baroce şi ale Renaşterii târzii, dar rămânând un monument al arhitecturii brâncoveneşti. Fresca exterioară, restaurată în bună măsură, este atribuită unuia din cei mai importanţi pictori de biserici ai vremii, Pârvu Mutu, iar cea interioară a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu în 1871. Cei care se îngrijesc de acest locaş au avut ideea de a lăsa să se audă şi în exterior muzică religioasă, ceea ce dă impresia unei "oaze" de spiritualitate în vacarmul oraşului care atinge, în această zonă, cote maxime

Primul spital al Bucureştilor

A urmat, în 1704, construcţia primului aşezământ de asistenţă medicală, conceput iniţial pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-au făcut după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneţia. De-a lungul vremii, acest spital a devenit unul din cele mai importante ale oraşului, aici profesând medici vestiţi, precum Nicolae Creţulescu, şi funcţionând ca una din primele baze de învăţământ medical din România. Înfăţişarea sa actuală se datorează lucrărilor de extindere din 1887, iar, în ultimii ani, clădirea a fost restaurată fiind unul din cele mai impunătoare monumente arhitectonice ale Bucureştilor.

O emblemă dispărută

Toate aceste clădiri, inclusiv casele din preajmă, au fost înconjurate de un zid de piatră, iar la poarta de intrare a fost ridicată o clopotniţă care avea să fie cunoscută mai târziu drept "Turnul Colţei". Construit între 1714 şi 1715, turnul era cel mai înalt edificiu al Bucureştilor acelei vremi şi avea mai multe funcţii: de clopotniţă şi de foişor de foc, de unde se putea da alarma în cazul incendiilor care au mistuit în atâtea rânduri oraşul. Potrivit reputatului istoric al arhitecturii Grigore Ionescu, construcţia ar fi fost ridicată de "câţiva soldaţi suedezi, rătăcitori prin Bucureşti în urma bătăliei de la Poltava /1709/, sfârşită cu înfrângerea şi exilarea lui Carol al XII-lea la Bender" . Construcţia a fost înzestrată cu un clopot adus de la Viena şi un ceasornic care "se vedea departe de Bucureşti cale de trei ceasuri", cum se consemnează într-un document al vremii. La un moment dat, turnul a devenit o emblemă a Bucureştilor, fiind cunoscut, prin mărturiile unor călători străini, în aproape toată Europa. Totuşi, soarta Turnului Colţei a devenit tragică, căci, avariat în urma cutremurelor din 1802 şi 1838, a trebuit să fie demolat în 1888, din ordinul unui primar care altfel a făcut foarte mult pentru urbanistica Bucureştilor, Pache Protopopescu, pentru a face loc noului "Bulevard Colţea", actualul "I. C. Brătianu". Unii au văzut în aceasta actul de naştere al "Micului Paris", iar alţii au considerat că, dacă ar fi fost restaurată, această falnică ctitorie a lui Mihai Cantacuzino ar fi putut deveni simbolul oraşului Bucureşti. Totuşi, s-a simţit nevoia de a marca memoria acestui monument, astfel că, prin anii 1960, a fost trasat pe locul unde s-a aflat turnul urma zidurilor sale. Dar, nu ştiu de ce, şi această mărturie a dispărut…

De la palat la muzeu

Poziţia cu totul privilegiată a zonei l-a făcut pe unul din potentaţii vremii, Costache Suţu, să îşi ridice aici, în perioada 1833-1835, după planurile arhitecţilor vienezi Conrad Schwink şi Johann Veit, un palat în stil neogotic care îi va purta numele. A fost, la acea vreme, una din cele mai somptuoase clădiri ale oraşului. De-a lungul vremii, palatul a fost împodobit cu splendid policandru de alama, format din 24 de sfeşnice. De asemenea, palatul păstrează decoraţiuni de interioare originale, realizate, în 1862, de sculptorul Karl Storck, între care atrage atenţia medalionul sculptat in lemn al Irinei Suţu, soţia proprietarului, plasat chiar deasupra monumentalelor scări, care pot fi admirate în oglinzile care, la acea vreme, erau cele mai mari din Bucureşti. Grigore Suţu (1819-1893) s-a preocupat constant atât de edificiu cât şi de parcul ce-l încadra. Între altele a fost adăugată clădirii marchiza susţinuta de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron de intrare. Perioada de maximă strălucire a fost a doua jumătate a secolului XIX, aici având loc unele din cele mai frecventate baluri şi serate ale protipendadei Capitalei. Legenda spune că, o vreme, aceste sindrofii au fost frecventate de însuşi regele Carol I, până când a aflat că unul din câinii proprietarilor se numea "Carolică"… În tot cazul, un călător străin al vremii , publicistul italian Roberto Fava, considera că, alături de palatele Brâncoveanu, Ghica şi Ştirbey, "Palatul Sutu" era unul din cele mai frumoase monumente arhitectonice ale Bucureştilor.

În primele decenii ale acestui secol, Palatul Suţu primeşte diferite destinaţii, fapt care se repercutează negativ asupra edificiului şi parcului, pentru ca, în 1959, să devină ceea ce merită: Muzeul Municipiului Bucureşti.

De la stilul romanic la Art Deco

Poate se ştie mai puţin că pe Bulevardul Brătianu se află alt monument de arhitectură religioasă, Biserica "Sfânta Maria a Harurilor - Bărăţiei", cu o istorie mai nouă, dar cu "rădăcini" vechi. Pe locul unor biserici de lemn construite în secolele XVI-XVII, în 1664-1666, a fost ridicată una de zidărie care, în 1928, după planurile arhitectului Carol Cortobius, a fost restaurată, adăugându-se edificiului de tradiţie romanică elemente ale stilului modern Art Deco pe care de altfel le-am mai întâlnit şi la alte construcţii de pe bulevardele din zonă. Turnul clopotniţei, construit în etape, începând din 1716, este cel mai important edificiu în stil romanic din Bucureşti.

Reclame şi "stele"

A fost normal ca, pe această arteră centrală, să "înflorească" comerţul, reprezentat, mai nou, de "magazine universale" de mari dimensiuni, adevăraţi "mastodonţi", ale căror faţade sunt acoperite cu reclame, şi ele uriaşe. De mai demult datează "Magazinul Cocor" care, se pare că nu este prea rentabil de vreme ce, mai nou, a fost scos la vânzare. Să fie acesta un semnal că, totuşi, magazinele de mai mici dimensiuni, mai specializate şi (de ce nu?) mai intime au mai mulţi sorţi de izbândă ?

În tot cazul, o idee bună a fost amenajarea, în piaţeta din preajma magazinului , a unei "rotonde" cu "stele" ale unora din cei mai importanţi artişti ai vremii, unii dintre ei trecuţi în eternitate…

…Şi (încă) o propunere

Am mai avut ocazia să ne referim, în cuprinsul acestei rubrici, la istoria tragică a statuii lui I. C. Brătianu care, aflată în piaţa de la începutul Bulevardului ce îi poartă numele, a fost demolată de comunişti în 1848. Oare, aşa cum s-au găsit mijloace pentru reconstituirea statuilor regelui Carol I şi a omului politic Lascăr Catargiu, nu ar fi posibilă şi refacerea statuii lui I.C. Brătianu pe care acesta, fără îndoială, o "binemerită" ?

P.S. I Nu demult, a fost făcută publică ştirea după care Bulevardul Magheru, de fapt şi Nicolae Bălcescu (pe care le-am prezentat în cuprinsul acestei rubrici) vor face obiectul unor operaţiuni de modernizare, concretizate mai ales în amenajarea spaţiilor paralele (A fost avută în vedere, la un moment dat, şi demolarea Fântânii de la Universitate, ceea ce, bineînţeles, a stârnit proteste). În ceea ce ne priveşte, considerăm că aceasta este o "cosmetizare" parţială, atâta vreme cât unele clădiri din preajmă nu sunt restaurate, iar altele sunt "eterne şantiere"…

P.S. II Tot recent, am putut lua cunoştinţă de declaraţiile arhitectului şef al Capitalei, Gheorge Pătraşcu, referitoare mai ales la Centrul istoric, dar valabile şi pentru alte zone ale sale, în care afirma că nu este adeptul soluţiei "istoriste" de refacere în totalitate a imobilelor vechi, ceea ce, de fapt, este imposibil. Atenţia trebuie îndreptată selectiv către restaurarea şi alte operaţii similare a caselor de patrimoniu, operaţiune care poate avea şi repercusiuni economice, mai ales în ceea ce priveşte turismul.