Directorul general şi cel economic de la Aeroportul Târgu Mureş, demişi pentru nereguli financiare

Autori: Pacala Dana , Ela Giurgea 13.09.2012

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş, Mihail Poruţiu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a luat decizia desfacerii contractelor de muncă ale directorului general al aeroportului, Ştefan Petru Runcan, şi directorului economic, Mărioara Hang, vineri, la recomandarea unei comisii de cercetare disciplinară, înfiinţată după ce aceştia nu au pus la dispoziţia Consiliului de Administraţie documentele necesare pentru şedinţa din 27 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poruţiu a spus că celor doi le erau suspendate contractele de muncă din luna august, precizând că decizia încheierii raporturilor de muncă a fost justificată de constatarea unor nereguli financiare şi a "conduitei vis-a-vis de funcţionarea aeroportului".

El a adăugat că se referă la achiziţionarea, cu 930.000 de lei, în 2008, a unui degivror care nu a funcţionat nici măcar o zi, la decontarea unor facturi la spa, plata a mii de bulbi de lalele şi panseluţe care apar ca fiind plantate în curtea aeroportului în noiembrie anul trecut, precum şi la încheierea unor contracte cu firme care nu au niciun angajat.

În ce priveşte conduita, Poruţiu le-a imputat lui Runcan şi Hang faptul că, după decizia suspendării contractelor lor de muncă, au făcut "zeci de reclamaţii şi plângeri penale" împotriva sa, la o serie de instituţii - de la Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă la Consiliul Judeţean Mureş, Prefectura Mureş, SPP şi chiar la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş a arătat că în prezent analizează posibilele soluţii legate de repararea degivrorului, dar şi de contractele menţionate, precizând că cei doi pot să conteste decizia de desfacere a contractelor individuale de muncă, însă el a cerut deja punerea de sechestru pe bunurile acestora, pentru recuperarea prejudiciilor aduse aeroportului.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Runcan nu a putut fi contactat, în timp ce Hang a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse.