Real Madrid a avut în ultimul sezon venituri record, mai mari "decât orice altă instituţie sportivă din lume"

Autor: Luminita Turcu 14.09.2012

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a anunţat, joi, că a înregistrat un profit net de 24,2 milioane de euro în exerciţiul financiar 2011/2012, datorită veniturilor în creştere cu 7 la sută, la 514 milioane, adică mai mult "decât orice altă instituţie sportivă din lume", informează AFP.



"Clubul Real Madrid este primul care depăşeşte bariera de 500 de milioane de euro în industria sportului. Această sumă este cea mai ridicată în raport cu orice altă instituţie sportivă din lume", anunţă Real Madrid pe site-ul oficial.

Cunoscut pentru cheltuielile record, clubul a precizat că a reuşit reducerea datoriei nete cu 26,5 la sută, la 124,7 milioane de euro.

Cu abonamentele şi cotizaţiile lor, membrii Real Madrid au contribuit la creşterea cu 9,5 la sută a totalului de venituri.

Pentru sezonul 2012/2013, clubul speră tot la o creştere, la 516,6 milioane de euro şi un profit stabil de 24,4 milioane de euro.

Clubul madrilen deţine de şapte ani primul loc în ierarhia celor mai bogate grupări din lume.