Alpha Bank, Bancpost şi Bank of Cyprus au finanţat cu 63 mil. euro achiziţia Liberty Center

Autor: Cristi Moga 16.09.2012

Grupurile bancare Alpha Bank, Bancpost şi Bank of Cyprus, cele care în 2008 au finanţat cu aproape 70 de milioane de euro dezvoltarea centrului comercial Liberty Center din Bucureşti, continuă să aibă o expunere de peste 60 de milioane de euro pe acest proiect, în ciuda faptului că mallul a fost vândut în acest an în urma unui dosar de executare silită.

Astfel, firma Rosequeens Properties, către care a fost atribuit centrul comercial din zona Rahova pentru 60 mil. euro în urma unui dosar de executare silită, a accesat recent un împrumut de la cele trei bănci, iar săptămâna trecută a constituit ipotecă şi garanţii asupra mallului, contractelor de închiriere cu circa 130 de retaileri, precum şi asupra poliţelor de asigurare încheiate cu QBE Insurance şi Omniasig Vienna Insurance Group.

"Valoarea obligaţiilor garantate este de 63 mil. euro", potrivit unui anunţ publicat în Arhiva de Garanţii Mobiliare, sumă la care se adaugă dobânzile, onorariile, taxele şi alte costuri aferente acestui împrumut.

Practic, cele trei bănci au rămas cu Liberty Center în bilanţuri, dar au scos din ecuaţie compania irlandeză Mivan şi familia Awdi, dezvoltatorii centrului comercial.

Potrivit informaţiilor din piaţa imobiliară, firma Rosequeens Properties, prin care a fost cumpărat mallul, este controlată indirect chiar de către cele trei grupuri bancare.

Reprezentanţii Bank of Cyprus au declarat în luna august într-un anunţ că informaţiile conform cărora banca a cumpă­rat mallul Liberty Center "nu corespund întocmai realităţii", dar că "banca este acţionar la o companie care a participat la procesul de licitaţie organizat pentru recuperarea sumelor datorate de debitori". Grupul cipriot are o expunere de circa 21 mil. euro pe acest mall.

În anii de criză imobiliară, băncile, prin diverse vehicule, au mai procedat la achiziţia unor active imobiliare ajunse în default, cu gândul la o valorificare ulterioară mai avantajoasă, după eventuala revenire a pieţei.

În ultimii ani, reprezentanţii BNR au dezaprobat ideea conform căreia băncile s-ar putea transforma în "agenţii imobiliare", dar cererea scăzută din piaţă şi actualele reglementări au permis acest gen de tranzacţii.

Liberty Center este un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 25.000 de metri pătraţi, inaugurat în toamna anului 2008, când criza tocmai începea să-şi facă simţită prezenţa în România. Proiectul are printre chiriaşi companii precum Billa, Altex, Hervis, Reserved sau Deichmann, iar în 2011 a generat venituri de 4,1 mil. euro, în condiţiile în care datoriile totale se ridicau la 93,8 mil. euro.

City Mall, Armonia Brăila sau Tiago Oradea sunt alte exemple de centre comerciale care au eşuat în ultimii ani.