Gândul: Liderii ARD au stabilit unde vor candida - Blaga în Timiş, MRU şi Pavelescu în Bucureşti

Ziarul Financiar 17.09.2012

Liderii partidelor semnatare ale protocolului ARD au stabilit, de principiu, colegiile în care vor candida pe 9 decembrie, Vasile Blaga vizând o candidatură în Timiş, Aurelian Pavelescu şi Mihai Răzvan Ungureanu alegând Capitala, iar pentru Elena Udrea luându-se în calcul un colegiu din Neamţ.



Potrivit "Gândul", liderii celor trei formaţiuni semnatare ale protocolului ARD au stabilit, de principiu, care sunt colegiile în care vor candida la parlamentarele din 9 decembrie.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, ales senator într-un colegiu din Bucureşti în 2008, ia în calcul foarte serios acum o candidatură în Timiş. Liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, se gândeşte să candideze într-un colegiu din Bucureşti.

"Gândul" notează că şi Mihai Răzvan Ungureanu merge pe varianta unui colegiu de deputat în sectorul 1 al Capitalei, unde la alegerile din 2008 s-a bătut pentru un loc de senator Crin Antonescu.

Iniţial, în calculele lui MRU era judeţul Iaşi, variantă care a picat pe planul doi după cooptarea ca vicepreşedinte al Forţei Civice a fostului lider al PNL sector 2, Dan Cristian Popescu, un apropiat al edilului sectorului 1 Andrei Chiliman, aflat în conflict deschis cu Crin Antonescu. De altfel, liderul PNL a renunţat la o candidatură în sectorul lui Chiliman, preferând să intre în luptă într-un colegiu din sectorul 6, condus de omul său Rareş Mănescu. Citiţi mai mult despre unde vor candida liderii ARD pe www.gandul.info