Îşi mai poate permite Franţa să fie "excepţia economică" sub presiunea crizei?

Francezii se consideră un popor aparte. Nu este de mirare, având în vedere că se măndresc cu cele mai gustoase mâncăruri, cele mai frumoase peisaje, arta, arhitectura şi literatura lor apreciate la nivel mondial, scrie Reuters.

Economia franceză, considerată şi ea o excepţie până acum, se confruntă cu un apel dur de trezire la realitate, în măsura în care se află de aproape trei an în criza datoriilor suverane din zona euro.

Capacitatea francezilor de a se menţine "aparte" în condiţii de criza economică este pe cale de a fi testată prin adoptarea unor noi măsuri: noi taxe ce completează cel mai strict regim fiscal din Europa, menţinerea orelor scurte de muncă, protecţia muncii, pensionarea mai devreme, ajutoare sociale generoase.

Preşedintele Francois Hollande a promis să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB în 2013 faţă de cel estimat de 4,5%. Spre deosebire de alte puteri europene care au pus austeritatea pe umerii claselor inferioare, Franţa îşi propune să reducă deficitul prin creşterea veniturilor suplimentare la bugetul de stat şi îngheţarea consumului public în termeni nominali.

Consumul public măsoară 56% din PIB, cel mai mare nivel din Europa, după Danemarca.

Datoria publică şi deficitul au crescut cel mai mult în timpul preşedinţilor conservatori Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.

Ţinta lui Hollande pare a fi clasa bogată franceză, el afirmând că "principalul meu duşman este lumea finanţelor", opunându-se măsurilor de austeritate pentru creştere economică.

Hollande îşi propune să crească taxele pe salarii mari, taxele pe venituri din investiţii, taxele impuse corporaţiilor mari şi taxele pe bonusuri pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută în campanie de dreptate socială şi egalitate în materie de sacrificii financiare.

Creşterea taxelor nu coincide cu obiectivul său de creştere economică şi poate aduce căştiguri nesemnficative. Cu alte cuvinte, Hollande riscă "să ucidă vaca pe care încearcă să o mulgă".

Rată şomajului a crescut peste 10%, în măsura în care producătorii de maşini Peugeot şi de oţel ArcelorMittal reduc locurile de muncă odată cu scăderea producţiei în Franţa.

Hollande doreşte să reducă costurile cu forţa de muncă prin transferul taxelor sociale la o taxă complexă pe venit şi prin realizarea unor contracte de muncă permanente mai flexibile. El caută acordul sindicatelor, majoritatea fiind ostile faţă de slăbirea legislaţiei muncii.