Piaţa de soft la mâna a doua pentru firme ar putea exploda în UE

Autor: Adrian Seceleanu 18.09.2012

Piaţa de software second-hand ar putea exploda în UE după ce o decizie a Curţii Europene de Justiţie a simplificat procedurile prin care o companie poate vinde altei firme la un preţ redus licenţele de utilizare ale unor programe pe care nu le mai utilizează, prin intermediul unui broker specializat, scrie Bloomberg.

Curtea Europeană a decis pe 3 iulie că firma americană Oracle nu are dreptul să-i interzică firmei germane Used Software GmbH să vândă licenţe de software Oracle achiziţionate iniţial de o companie către o alta, deschizând astfel posibilitatea unei explozii pentru această piaţă.

Companiile din Europa au mai testat acest model, chiar şi când legalitatea acestor operaţiuni era neclară, achiziţionând licenţe de utilizare pentru Microsoft Office sau Adobe Photoshop de la alte firme, la un preţ cu 30 până la 70% mai mic decât preţul de raft.

Acum însă, piaţa de soft la mâna a doua ar putea creşte puternic. În prezent, companiile plătesc pe soft de business aproximativ 250-275 mld. dolari pe an, în timp ce piaţa de soft utilizat atinge doar 100 mil. euro pe an în Germania, una dintre cele mai mari pieţe de acest tip.