Revoluţia franceză de la Mioveni: Dacia lansează la Paris noile modele Logan şi Sandero, un pariu de 15 miliarde de euro

Autor: Bogdan Alecu 18.09.2012

Dacia Logan, "pariul nebun" al lui Louis Schweitzer, maşina de 5.000 de euro, prima maşină "low-cost", a luat piaţa europeană prin surprindere în 2004, atunci când Renault a lansat-o oficial. După opt ani, două luni şi puţin peste două săptămâni de atunci, timp în care peste 2,5 milioane de maşini s-au vândut sub sigla Logan la nivel mondial, francezii prezintă primele imagini oficiale cu cea de-a doua generaţie a automobilului care a revoluţionat industria auto.

Indiferent dacă s-a numit Dacia Logan, Renault Logan, Nissan Aprio în Mexic, Mahindra Verito în India sau Renault Tondar în Iran, la aproape un deceniu de la lansarea sa presa internaţională în continuare vorbeşte de importanţa automobilului şi impactul major al acestuia care a dus la o cursă a reducerilor de costuri în industria auto. Acum, constructorii auto au lansat special modele pentru a concura cu noul Logan pe un segment pe care puţini constructori auto s-au aventurat.



Design cu influenţe germane, echipare mai bogată, motoare noi şi de înaltă tehnologie şi o apropiere tot mai mare de automobilele europene, acestea sunt principalele caracteristici anunţate de primele imagini şi informaţii cu privire la cea de-a doua generaţie a Daciei Logan, dar şi a noului Sandero.

Primele imagini au fost publicate ieri pe internet de francezii de la L'Automobile Magazine, confirmând astfel zvonurile că în cadrul Salonului Auto de la Paris, care începe pe 27 septembrie, Dacia va lansa cele două noi modele.

În timp ce la nivel mondial Renault a produs peste 2,5 milioane de maşini din gama Logan, 1,5 milioane au fost produse în cei opt ani la Mioveni, producţia din România contribuind cu venituri de peste 15 miliarde de euro.

Lansarea lui Logan în iunie 2004 a reprezentat momentul în care România a ajuns pe harta europeană a centrelor de producţie auto, iar la opt ani de la acel moment Dacia a ajuns să aibă 8% din exporturile ţării, majoritatea către Europa de Vest, dar şi 3% din Produsul Intern Brut al României.

"Noua Dacie a înnebunit Parisul. De la portarii hotelului unde au fost cazaţi cei 80 de membri ai delegaţiei române şi până la cotidianul Le Monde, Parisul pare preocupat, ca şi Bucureştiul, de un singur subiect: lansarea noului model Dacia de 5.000 de euro", scria ZF în ediţia din 2 iunie 2004, adică cu aproape opt ani şi două luni în urmă. Şi pentru că a înnebunit Parisul, Logan, deşi proiectat pentru pieţele emergente, a fost lansat comercial şi în Europa de Vest, piaţă care a devenit în ultimii ani cea mai mare pentru maşinile produse la Mioveni.

Noua Dacie a înnebunit Parisul

Spre deosebire de prima generaţie a Logan, care în 2004 era doar începutul unei întregi noi game de automobile, completată ulterior de Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-up, Sandero, Duster şi mai nou Lodgy, Dokker şi Dokker Van, cea de-a doua generaţie vine într-un context economic complet diferit.

Dacă în 2005, primul an întreg de producţie pentru Logan, din cele 146.000 de maşini produse două treimi erau comercializate pe piaţa locală, în prezent vânzările din România reprezintă sub 10% din producţia anuală de aproape 330.000 de maşini de la Mioveni. Mai mult, în timp ce din 2004 gama automobilelor din gama Logan continua să crească, fiind completată aproape în fiecare an, în 2012 Renault deja a decis oprirea producţiei a trei modele la Mioveni - Logan MCV, Pick-up şi Van, acestea fiind înlocuite de noile Lodgy, Dokker şi Dokker Van produse la noua uzină din Tanger, Maroc.

DESIGN VECHI



Primul model care face trecerea la "noua generaţie" a modelelor Dacia este Lodgy, care are doar 55% din componente comune cu cele de pe platforma Logan.

Spre comparaţie, SUV-ul Duster lansat în 2010 are aproximativ 70% din componente comune cu cele ale unui Sandero. În acest caz, viitoarea generaţie compo­nente comune cu actualul model.

Dacă în 2004 Logan nu avea niciun concurent, în prezent Chevrolet a ajuns la a doua generaţie cu Aveo, Skoda a lansat noul sedan Rapid, Peugeot a venit cu 301, iar Ford a anunţat deja că vrea să lanseze un model de clasă mică pe aceeaşi platformă cu Fiesta, dar mai ieftin pentru a-şi majora cota de piaţă pe acest segment al pieţei europene.

În acest an pe piaţa locală se vor produce pentru prima dată între 350.000 şi 400.000 de autovehicule, în condiţiile în care pe lângă cele aproape 330.000 de maşini produse la Mioveni, producţie care va fi din nou susţinută nu doar de Duster, ci şi de Logan, şi Ford va asambla la Craiova cel puţin 50.000 de maşini din noul B-Max.

Proiectul X90, devenit ulterior Logan, a fost demarat în 1998, când Louis Schweitzer, directorul general al Renault de atunci, evoca ideea unui automobil simplu, fiabil, economic, pentru ţările emergente, de două ori mai ieftin decât un Renault Clio, modelul de clasă mică al constructorului francez.

Producţia actualei generaţii a modelului Logan, lansat ca X90, se va opri definitiv în luna decembrie a acestui an, odată cu pornirea celei de-a doua generaţii, cunoscute până acum sub numele de "proiectul X52".

DESIGN NOU





Logan: Design frontal

Partea din faţă este complet modificată şi vine cu un design robust, specific modelelor germane, cu linii care amintesc atât de SUV-ul Duster, cât şi de Lodgy, modelul considerat a fi cel mai elegant din gama Dacia în acest moment.

Cel mai probabil farurile vor păstra în continuare tehnologia becurilor cu halogen şi nu vor fi disponibile nici măcar opţional cele xenon.

În acelaşi timp, luminile de zi, obligatorii acum la nivel european, vor fi de asemenea "tradiţionale" şi nu se va apela la LED-uri.


Logan: Motorizare nouă

Principala îmbunătăţire a noilor Logan şi Sandero vine la nivel tehnic - pentru prima dată Renault va monta sub capota unui automobil Dacia fabricat la Mioveni un motor supraalimentat pe benzină în trei cilindri de 0,9 litri TCe 90 care dezvoltă 90 CP şi un cuplu motor de 135 Nm, care momentan se regăseşte în prezent în gama Renault Clio şi Twingo.

Mai mult, noul motor va fi produs şi în România începând cu anul viitor. În ceea ce priveşte performanţele dinamice, în cazul unui Clio se permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 12,2 secunde şi atingerea unei viteze maxime de 182 km/h.

În ceea ce priveşte implementarea unui sistem Start/Stop, francezii încă nu au oferit niciun "indiciu", dar este posibil ca un astfel de sistem să fie prea costisitor pentru un model Dacia.

MOTORIZARE NOUĂ


Este de aşteptat ca noul Logan să fie disponibil în continuare şi cu motoarele diesel de 1,5 litri de 75, respectiv 90 CP, dar şi cu celelalte două motoare pe benzină de 1,6 litri şi 105 CP şi cel de 1,2 litri şi 75 CP.

Logan: Habitaclu

La interior prima şi singura imagine disponibilă arată o planşă de bord similară cu cea de pe Lodgy cu sistemul de infotainment MediaNav, al cărui preţ în cazul monovolumului este de 300 de euro, fiind cel mai accesibil sistem disponibil "din fabrică" de pe piaţă.

HABITACLU NOU

Totodată, Logan va dispune tot din fabrică de o cotieră centrală pentru locurile din faţă, aceasta fiind până în prezent disponibilă doar ca accesoriu after-market. Alături de claxonul amplasat tot în capătul manetei de semnalizare, Logan păstrează în continuare butoanele pentru geamurile electrice pe consola centrală.

Sandero: Design frontal

Noul Sandero a devenit practic versiunea în cinci uşi a lui Logan, cele două modele fiind foarte similare la nivelul părţii frontale. Astfel, s-a renunţat la designul mai tineresc în favoarea unuia sobru, tipic unui automobil german. Mai mult, în timp ce Renault Sandero facelift lansat anul trecut păstra destul de mult din liniile generaţiei anterioare, în cazul modelului Dacia s-a trecut practic la o a doua generaţie, cu toate că este lansată la numai patru ani de la prezentarea modelui.

DESIGN VECHI


DESIGN NOU



Logan: Design lateral şi din spate

Liniile părţii din spate amintesc în aceeaşi măsură atât de generaţia actuală a Logan, cât şi de Renault Symbol datorită noilor stopuri masive şi uşor pătrăţoase, înlocuindu-le pe cele verticale. De asemenea, pe laterale se observă noi linii de design atât în partea de jos a portierelor, cât şi pe aripile spate, distanţându-se şi mai mult de designul low-cost al generaţiei anterioare. Cu toate acestea, aşa cum partea centrală a lui Duster seamănă foarte mult cu cea a lui Sandero, la fel şi partea centrală a noului Logan aminteşte de cea a generaţiei precedente.

DESIGN NOU


DESIGN VECHI