Eu vara nu dorm...

Autor: Lucian Vasilescu 21.09.2012

... Pentru că, vorba cântecului, "Treceţi, batalioane române, Carpaţii!". Pentru că, vorba cărţilor de istorie, la 30 august 1940, urmare a Dictatului de la Viena, România a fost nevoită să cedeze Ungariei aproape o jumătate din teritoriul Transilvaniei.

Pentru că, în iunie 1940, urmare a ultimatumului URSS, România a cedat Basarabia (la pachet cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei).

Pentru că, la 7 septembrie 1940, urmare a Tratatului de la Craiova, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.

Nu dorm şi pentru că, luat cu marile probleme naţionale, cu plagiatul, cu nunta anului, cu divorţul anului, cu taximetristul violat şi cu fetele de la paginile trei şi cinci, abia de-mi mai pot aduce aminte că, la 14 septembrie 1928, a fost sfinţită Crucea Eroilor Neamului, Crucea de pe Caraiman, cum i se spune, ridicată sus pe munte, la peste 2.000 de metri altitudine, pentru a nemuri pe cei care au urmat îndemnul unui cântec care se mai cântă şi astăzi, între şpriţuri şi sughiţuri, pe la nunţi şi alte sindrofii mondene unde asudă cel de-al cincilea Chanel.

"Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori,
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători.

...

'Nainte, 'nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim.
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii."

Ceea ce, dacă privim puţin în jur, chiar am reuşit. Să ne-ngropăm de vii, adică.