BNR: Restructurarea băncilor-mamă a ocolit până acum subsidiarele locale

Autor: Claudia Medrega 19.09.2012

Planurile de restructurare ale marilor grupuri bancare europene prezente şi în România nu au influenţat negativ situaţia subsidiarelor şi a sucursalelor de pe piaţa locală, apreciază BNR în ultimul raport asupra stabilităţii financiare.

Experţii BNR aduc drept argumente în acest sens revenirea creditării în teritoriul pozitiv şi faptul că vânzările nete de de active, aflate pe o tendinţă descrescătoare, sunt realizate doar pentru îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite.

Peste 80% din piaţa locală este dominată de băncile din zona euro, grade ridicate de dependenţă fiind înregistrate în raport cu grupurile austriece şi cu cele elene, unele dintre acestea controlând bănci sistemice. Ritmul de creştere a creditării rămâne însă modest. Potrivit celor mai recente date publicate de BNR, creditul neguvernamental a crescut în iulie cu 2% faţă de iunie, în timp ce faţă de iulie 2011 creşterea a fost de 4% în termeni reali.

Oficiali BNR au recomandat în mod repetat băncilor să-şi readapteze modelele de business, să ajusteze marjele de dobândă, dar şi să reducă numărul de unităţi şi costurile cu personalul, ajustarea pe acest palier fiind deosebit de lentă în raport cu diminuarea volumului de activitate. Sistemul bancar şi-a redus cu 25% efectivul de personal în ultimii patru ani, însă mai este loc de eficientizare în zona resurselor umane, având în vedere că în continuare în bănci lucrează peste 60.000 de angajaţi.

În primul semestru numărul de salariaţi din sistemul bancar a scăzut cu 2.200 de persoane, la 63.500 de persoane. În aceeaşi perioadă au fost închise peste 200 de unităţi bancare, până la 5.800.

 

Ce mai include Raportul de stabilitate financiară:

- Măsurile de reeşalonare a creditelor pentru întărirea capacităţii de rambursare au avut o eficienţă relativ redusă, perspectivele de creştere economică nu sunt foarte favorabile, iar riscul din creditarea în valută se menţine ridicat;

- Principalele provocări la adresa stabilităţii financiare sunt riscul de credit şi cel asociat reînnoirii finanţării externe a instituţiilor bancare autohtone cu capital majoritar străin;

- Deţinerile băncilor româneşti de titluri de stat emise de autorităţi din zona euro sunt reduse. O singură bancă avea în iunie 2012 în portofoliu asemenea active, reprezentând 0,4% din totalul bilanţului instituţiei şi 0,01% din totalul activului sectorului bancar;

- BNR şi-a intensificat acţiunile de monitorizare a riscurilor la nivelul băncilor, inclusiv a celor de contagiune de pe plan extern;

- Nivelurile de solvabilitate, provizionare şi lichiditate s-au menţinut în limite adecvate, iar finanţarea sectorului real nu a fost afectată semnificativ de procesul de dezintermediere financiară, rămânând relativ modestă şi continuând să se desfăşoare ordonat;

- O singură bancă înregistra în luna iunie 2012 o solvabilitate situată sub pragul de 10% recomandat în procesul de supraveghere, dar peste nivelul minim reglementat de 8%. Această bancă deţinea numai 0,1% din activele sistemului bancar. Pentru această bancă au fost adoptate "măsuri ferme" de remediere a situaţiei prudenţiale;

- Creditele neperformante, riscul dominant la adresa stabilităţii financiare, au continuat să crească atât ca volum, cât şi ca rată, de la 14,3% în decembrie 2011 la 16,8% în iunie 2012, dar într-un ritm sensibil mai redus faţă de anii precedenţi;

- Vulnerabilităţile provenind din stocul mare al creditelor în valu­tă s-au menţinut, iar riscul asociat acestui tip de finanţare a continuat să crească mai rapid decât în cazul creditării în lei.

- Banca Naţională va continua să monitorizeze cu atenţie creditarea în valută, întrucât evoluţiile nefavorabile semnificative ale cursului de schimb pot afecta sensibil capacitatea debitorilor de a-şi onora serviciul datoriei, alături de posibilitatea ca aceste constrângeri să inducă distorsiuni în deciziile de economisire, investire şi de consum ale acestora;

- În pofida evoluţiilor pozitive consemnate la nivel macroeconomic, sectorul bancar din România consemnează o deteriorare a rezultatelor financiare în anul 2011, acestea fiind plasate în teritoriul negativ, ca şi în anul precedent. Această tendinţă s-a menţinut şi în prima parte a anului 2012;

- Ultimele rezultate ale exerciţiului de testare la stres a solvabilităţii sistemului bancar, care acoperă un orizont de 2 ani, arată menţinerea unei capacităţi bune a băncilor, la nivel, agregat de a rezista la şocuri macroeconomice.

- Totuşi, un număr restrâns de bănci manifestă o vulnerabilitate în creştere, datorată efectelor induse asupra veniturilor nete din dobânzi ca urmare a creşterii costurilor de finanţare, dar şi asupra volumului crescut de provizioane pe fondul scăderii valorii de piaţă a garanţiilor şi al deteriorării calităţii portofoliului de credite;

- Sectorul populaţiei prezintă ca principală vulnerabilitate gradul mare de îndatorare, îndeosebi în valută, în condiţiile în care capacitatea de onorare a serviciului datoriei a continuat să se reducă, dar într-un ritm mai lent;

- Ajustarea finanţării de la băncile-mamă (care asigură cea mai mare parte a finanţării externe) s-a realizat ordonat, continuându-se procesul de reducere treptată a dependenţei băncilor româneşti de finanţarea externă (de la 22,5% în total pasive în decembrie 2010 la 22,3% în decembrie 2011, respectiv la 20,6% în iunie 2012;