Opinie Cristian Hostiuc: Domnu’, domnu’…, domnul Ponta, un taxi... nu? Băi, sărăntocule!

De peste o lună Ziarul Financiar scrie în cazul japonezei ucise la Otopeni despre sistemul de taximetrie practicat la aeroport, unde sub ochii administraţiei aeroportului şi, de ce nu, ai Ministerului Transporturilor se desfăşoară pur şi simplu un "jaf cetăţenesc".

De la izbucnirea scandalului cu japoneza, pentru situaţia din aeroport nu a plătit decât directorul general care fusese numit cu două luni înainte. Oricum el a coborât o treaptă, preluând funcţia de director economic. În rest, lucrurile sunt ca înainte, iar taxiurile cu 3,5 lei operează în continuare.

Pentru ZF, un ziar care se adresează managerilor, factorilor de decizie, ban­cherilor, avocaţilor, res­pectiv cei care au venituri ridicate, acest subiect ar putea părea neimportant, având în vedere că cei mai mulţi dintre ei îşi fac transferul la aeroport cu maşina personală sau de serviciu.

Ne-am dus mai departe, întrebând constant auto­rităţile, pe primul-ministru şi pe ministrul transporturilor ce au rezolvat în acest caz cu taxiurile, pentru că acest caz este simptomatic cu privire la modul cum este condusă această ţară de la Palatul Victoria, sau de la alte palate. Ghinionul lui Victor Ponta este că s-a nimerit să fie prim-ministru când a fost ucisă japoneza şi a revenit în atenţie situaţia taxiurilor de la Otopeni. El plăteşte pentru ceea ce nu au făcut predecesorii săi, Emil Boc, Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu şi chiar Adrian Năstase.

În Ziarul Financiar de marţi am dat răspunul premierului când a fost întrebat despre ce a rezolvat la o lună de la incident, la Otopeni. "Am să cer ministerelor să vă informeze asupra măsurilor adoptate". Ieri la începutul şedinţei de guvern, premierul Ponta a cerut miniştrilor de interne şi al transporturilor să prezinte ce au făcut ca să rezolve harababura de acolo. Dar ca o remarcă, premierul a menţionat că nu vede nicio legătură directă între tarifele taxiurilor şi crimă.

Până în acest moment nici premierul, niciun miniştru, nici liderii de partide nu au avut o poziţie cu privire la tarifele taxiurilor de la Otopeni. Sunt mari? Sunt mici? Sunt de acord sau revoltaţi cu faptul că pentru a avea acces la un taxiu mai ieftin, de oraş, trebuie să dai întâlnire la ceas? Ce mai contează că ceasul nu mai există. Deja a intrat în vocabularul rutier urban. Nu vrei cu taxiul? Poţi să iei 783.

Cei care ocupă acum locurile la Palatul Victoria sau cei care le-au ocupat înainte nu văd o problemă în situaţia taxiurilor de la Otopeni. Fiind aşteptaţi de şoferi şi circulând cu maşinile puse la dispoziţie de stat, nu s-au confruntat cu agresivitatea taximetriştilor de acolo, care se ţin scai de tine când ieşi cu bagajele, şi nici cu situaţia în care în loc să dai 30 de ron până în oraş, dai 100 de ron. Pentru ei benzina este plătită de stat şi nu contează cât este preţul ei, că nu dau din buzunarul lor. Pentru ceilalţi diferenţa de preţ de 70 de lei înseamnă ceva, pentru că trebuie să muncească pentru aceşti bani. Nici nu vă puteţi închipui ce furie există când trebuie să dai acea diferenţă de 70 de lei, când vii la ora 12 şi cu 5 minute înainte a plecat 783. Este nedrept. Şi mai mult decât atât, este revol­tător cum stă taximetristul în spatele tău învârtindu-şi cheile pe un deget aşteptând, întrebându-te în sictir unde mergi ca să te înţelegi la preţ. Pentru un ministru, pentru un parlamentar, pentru un prim-ministru şi pentru preşedintele Băsescu, care nu au aceste probleme, situaţia de la Otopeni pare dintr-un alt film. Pentru un oficial al statului diferenţa de preţ nu este o problemă, deoarece tot sistemul de stat se bazează ca mod de funcţionare, de aprobare şi de acordare a contractelor publice pe aceste diferenţe. Întotdeauna statul, repre­zentat de cei de mai sus, sau de oamenii lor puşi în poziţiile executive, va plăti pentru un drum judeţean cu 30% mai mult decât face, va plăti pentru o sală de înot în plin câmp de trei ori mai mult, va achiziţiona sisteme informatice de sute de milioane de euro cu adaosuri comerciale de 300% prin mentenanţa ulterioară sau va dijmui o treime din contractele acordate. Acest lucru arată cum este privit rolul Guvernului şi de ce oameni mediocri se bat să vină la guvernare, pe salarii de 4.000 de ron (1.000 de euro), în condiţiile în care numai îmbrăcămintea lor costă 10.000 de euro. Dar asta arată cum privesc ei rolul Guvernului şi ce trebuie să facă el. Oamenii îi votează şi îi aduc la putere pentru a le administra nevoile şi resursele într-un mod rezonabil, începând de la siguranţă, sănătate, educaţie până la preţurile serviciilor şi produselor pe care le cumpără.

Oamenii nu l-au votat pe Ponta, Boc, Tăriceanu, Năstase, Băsescu, Videanu, Isărescu şi cine ne mai conduce pentru a plăti cel mai mare preţ posibil pentru un taxi, pentru un kilometru de autostradă, pentru un soft sau un calculator, pentru un medicament, pentru litrul de benzină, pentru energie, apă, gunoi, pentru telefonie, pentru credite, pentru comisioane bancare. Iar acest lucru este valabil şi pentru salariile din sectorul companiilor de stat.

Nu poţi să ai un salariu de peste 20.000 de euro pe lună când salariul minim este de 300 de euro, şi nici entitatea pe care o conduci nu are o influenţă determinantă în economie. Vezi cazurile de la EximBank sau CEC când conducătorii au salarii de un asemenea nivel, ce au fost "aprobate" chiar de oficiali ai statului ce au 1.000 de euro pe lună. Şi nimeni nu a avut în intenţie corectarea situaţiei când s-au schimbat managerii.

Oamenii aşteaptă de la Guvern să admi­nistreze banii publici sau puterea legislativă pentru a plăti cel mai mic preţ rezonabil din piaţă, nu pe cel mai mare.

Pentru că piaţa liberă la un moment dat scapă de sub control, iar entităţile private îşi forţează puterea şi poziţia dominantă, Gu­ver­nul a fost ales şi angajat de oameni să le pre­zinte interesele astfel încât să nu plătească tot acest preţ. De aceea în istorie s-au spart com­panii petroliere, s-au dat reglementări bancare, s-au redus sau s-au limitat prin legi tarifele din sectorul privat. Pentru a nu se abuza.

Rolul entităţilor private este de a face profit. Dar nu cu orice preţ şi nu în orice condiţii. Iar atunci când entităţile private abuzează de forţa şi poziţia lor creată prin mijloace de piaţă perfect legale statul trebuie să intervină şi să corecteze anomaliile care ar putea fi considerate "strigătoare la cer".

La Otopeni s-a creat o poziţie de monopol, iar tariful a fost stabilit la 3,5 lei. Primul-ministru nu vede o problemă aici, indiferent că el se numeşte Ponta, Boc sau Ungureanu. Iar dacă ne amintim de acum câţiva ani accesul la Otopeni a fost dat unor oameni de afaceri, prieteni cu cei aflaţi la putere. Eu cred că rolul primului-ministru este să rezolve această situaţie ridicată de miile de persoane care trec prin Otopeni şi iau taxiul până în oraş. Dacă primul-ministru consideră că este o problemă. Nu cred că rolul primului-ministru Ponta este de a se război cu preşedintele Băsescu pe spinarea oamenilor, ci de a da posibilitatea ca prin măsurile luate şi legile impuse să aducă creştere economică, locuri de muncă şi îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor. Iar acest lucru se face nu prin lozincile scrise în programele de guvernare, ci prin decizii practice.

Ziarul Financiar a semnalat o situaţie strigătoare la cer la Otopeni, care îi afectează pe oameni. Mai departe este decizia premierului şi a miniştrilor ce fac, dacă o iau în considerare sau nu. La fel este şi pentru taxe şi impozite, la fel este şi pentru modul de transparenţă a Guvernului şi a entităţilor de stat, la fel este şi pentru contractele de achiziţii publice, la fel este şi pentru deciziile de investiţii publice. Presa intervine atunci când consideră că sunt situaţii care ies dintr-un cadru rezonabil. Iar ca un exemplu privind modul de funcţio­nare a taximetriei de la Otopeni, care poate fi extins la modul cum se administrează ţara de către stat, închei cu o întâmplare personală, într-o duminică seara am ieşi de la o nuntă şi am văzut un taxi pe stradă. Din prevedere m-am uitat la tarif. Era 1,95 lei pe kilometru. I-am spus taximetristului că nu merg. M-a întrebat încotro vreau să merg, i-am spus că nu mă interesează. Şi m-am trezit cu expresia: "Sărăntocule. Ce? 1,95 ţi se pare mult?". I-am replicat de ce comentează. Iar răs­punsul lui a fost: "Bă, dacă mă dau jos la tine îţi sparg ochelarii". M-am simţit umilit, sunt un om mic de statură, port ochelari şi nici nu sunt bă­tăuş. Eu cum să îi răspund decât înghi­ţindu-mi furia şi părăsind zona pentru a nu lua bătaie? Când ieşi de la Otopeni sau de la gară primele vorbe pe care le auzi sunt: Domnu', domnu', un taxi? Iar dacă întrebi de tarif primeşti şi o înjurătură. Extindeţi acest exemplu la nivelul unui întreg stat sau administraţie. Suntem săraci, dar plătim cu vârf şi îndesat un serviciu 3,5 lei pe kilometru când am putea să plătim 1,39. Înlocuiţi tariful de la taxi cu preţurile multor altor bunuri şi servicii, care beneficiază în spate de un monopol sau de o rentă dată printr-o lege. Nu ştiu dacă celor care au fost aleşi să conducă li se pare ciudat. Poate li se pare normal. Numai să fim informaţi.