Emil Manu, un model/ de Dan Tărchilă

Făcând parte dintre rarii scriitori care creează în mai multe domenii literare, Emil Manu a excelat deopotrivă în poezie, proză şi istorie şi critică literară. A lăsat zestrei literare româneşti nouă volume de versuri, şase cărţi de proză şi multe studii despre opere ale scritorilor şi arta scrisului.

S-a născut în anul 1922 în satul Manu, de unde şi-a luat şi pseudonimul literar. Părinţii, oameni ai pământului străvechi românesc, erau ţărani. Viaţa lui Emil Manu, în prima parte a ei, a fost o înlănţuire frământată de zbucium şi suferinţe. A luat parte la război, apoi a fost condamnat pe nedrept de regimul comunist, făcând aproape trei ani de deţinere, a lucrat un timp ca muncitor necalificat pentru a-şi câştiga o pâine până când au apărut primele lumini ale zorilor în existenţa lui şi, treptat, să ajungă acolo unde talentul şi inteligenţa i-au asigurat locul meritat în societate şi in lumea literară.

Poezia lui Emil Manu este oglinda sufletului său nobil şi însetat de idealuri. Facultatea de Litere şi Filosofie şi-a deschis larg poarta spre mirajul poetic, cizelându-i vocaţia de poet. În cele nouă volume de versuri tipărite din 1969 până în 1999, Emil Manu şi-a adunat toată bogăţia spirtului său, de la dragostea de ţară şi de trecutul ei glorios până la iubirea neîntinată de nici un gând pervers pentru femeie. În versurile lui străbate obsesiv dorul, dorul de ce-ar fi putut să fie şi de ce a fost. Spirit contemplativ, a îmbinat visul cu realitatea, a alergat mereu după idealuri pe care, însă, le socotea reale. Poeziile, scrise într-o limbă rafinatî, ne poartă pe mările nesfârşite ale nostalgiilor şi ne descoperă un poet rătăcitor ca Ulise în căutarea unui ţărm al fericirii eterne.

"Emil Manu, ai rămas demodat ca un vals" spune frumos poetul despre el însuşi în una din poezii ("Autoportret"). Şi ca rasplată pentru tot tezaurul spiritual din inima lui, în aceeaşi poezie îşi prevede pedeapsa într-un vers superb:

"O să te aresteze moartea într-o seară."

Cele şase voume de proză ne descoperă un Emil Manu legat de realitatea vieţii, de durerile şi nedreptăţile ei. În jurnalul de front "Mica Eroică", scriitorul îşi povesteşte evenimentele de a 23 august şi campania împotriva trupelor germane devenite inamice scris într-un stil riguros. Volumul urmăreşte etapele militare ale războiului, scriitorul fiind el însuşi militar. În alt volum ("Infernurile noastre") scriitorul îşi adună amintirile celor aproape trei ani de detenţie de după încheierea păcii, aşternându-le în faţa cititorului cu durerea omului umilit de ticăloşia unor vremi cumplite şi a unor fiinţe coborâte la stadiul de monstruozitate. Chinurile, metodele de tortură din închisoare, mizeria morală a unei epoci născătoare de brute, toată decăderea umană, sunt evocate de scriitor nu pentru a se plânge, ci ca un memento pentru viitor. Cartea este un fel de exorcizare, de eliberare de povara acelui episod din viaţa lui, care stătea la pândă zi şi noapte pentru a-i tulbura existenţa.

Emil Manu a scris şi două cărţi pentru copii, una cu povestiri, alta în versuri, dedicate celor trei minunaţi copii ai săi. Conceptul de familie strâns unită l-a condus întreaga viaţă. Prima poezie scrisă în copilărie era închinata mamei. Soţ şi tată, Emil Manu şi-a făurit din casa lui o lume frumoasă în care a trăit fericit.

Ca un critic şi istoric literar de prestigiu, s-a desprins de propria creaţie literară şi, cu luciditate şi sine ira et studio, a judecat operele confraţilor. Studiile asupra operei lui Minulescu şi a simbolismului, excelentul eseu despre Eminescu, evocarea lui Ion Caraion, monografia Marin Preda şi încă multe alte studii îl aşează pe Emil Manu în rândul celor mai competenţi istorici şi critici literari.

Emil Manu a murit în 2005. Poet, prozator şi critic, rămâne în lumea literară un model.

Ca scriitor, excelent. Ca om, admirabil.