10 oameni de succes care dorm doar câteva ore pe noapte

Ziarul Financiar 23.09.2012

Cercetătorii susţin că o persoană are nevoie de opt ore de odihnă noaptea, dar există o categorie de oameni, foarte puţini, care se mulţumesc doar cu câteva ore de somn.

Fie că fac parte din această elită, fie din cauza responsabilităţilor, următoarele personalităţi dorm cel mult şase ore, iar unii numai trei ore pe noapte.

  1. Marissa Mayer (foto), directorul Yahoo, şi-a câştigat o reputaţie de angajat silitor cât a lucrat la Google, cu aproape 130 de ore muncite în unele săptămâni. Potrivit The Guardian, Marrisa doarme între 4 şi 6 ore pe noapte.

  1. Jack Dorsey, director la două companii, Twitter şi Square, nu prea are timp de odihnă. El petrece între 8-10 ore pe zi la Twitter şi tot atât timp la Square. Înseamnă că îi mai rămân între 4 şi 6 ore de somn, poate chiar mai puţin luând în calcul şi timpul de deplasare.

  1. Donald Trump, şeful The Trump Organization, este de părere că succesul companiei sale se datorează faptului că el doarme numai 3-4 ore pe noapte, potrivit The Daily News.

  1. Jay Leno, moderatorul The Tonight Show, reuşeşte să facă faţă şi circuitului de peste 150 de spectacole pe an. După emisiunea care începe la 11:35 p.m., lui Leno îi mai rămân în jur de 5 ore de odihnă pe noapte.

  1. Indra Nooyi, directorul PepsiCo, este una dintre cele mai proeminente figuri feminine din lumea afacerilor, de când a preluat postul în 2007. Nooyi doarme abia 4 ore pe noapte, potrivit CNN Money.

  1. Sergio Marchionne, CEO la Fiat, prinde numai 4 ore de somn noaptea şi munceşte alimentat de cafea şi de ţigări. După achiziţia Chrysler, Marchionne a devenit unul dintre cei mai renumiţi executivi din industria auto.

  1. Barack Obama, preşedintele SUA, ajunge de obicei în pat în jur de ora 1:00 a.m. şi se scoală la 7 a.m. Nu are totdeauna 6 ore de somn. Asistenţii de la Casa Albă trebuie să decidă de fiecare dată, ce problemă este destul de gravă încât să-l poată trezi din somn pe preşedinte.

  1. Bill Clinton, fost preşedinte SUA, a renunţat după operaţia de inimă la obiceiul său de a dormi numai 5-6 ore pe noapte cât timp a fost preşedinte.

  1. Ma Ying-Jeou, preşedintele Taiwanului îşi atribuie succesul disciplinei şi eticii în muncă. El se odihneşte 5 ore pe noapte, iar jogging-ul este rutina lui matinală.

  1. Thomas Edison, faimosul inventator al becului, al fonografului sau al camerei video, se odihnea 3-4 ore pe noapte. El considera somnul "o moştenire a omenirii din preistoric", potrivit The New York Times.