Cum mi-am petrecut primul an pe Wall Street. Jurnalul unui tânăr trader american

Autor: Cătălina Butan 22.09.2012

Viaţa pe Wall Street este grea. Toată lumea a auzit de sumele impresionante tranzacţionate pe bursă şi petrecerile legendare în cinsta reuşitelor, însă prin ochii unui trader nou, bursa arată cu totul altfel: nu este chiar distractiv, însă poate deveni în timp, scrie Business Insider.

Un blogger de la wallstreetoasis.com a ţinut jurnalul unui tânăr broker lună de lună, pentru primul an de muncă la New York Stock Exchange, o cronologie care îşi asumă să redea adevărata faţă a bursei.

Business Insider publică câteva fragmente din jurnal:

Prima lună: August

Perioada de training s-a încheiat şi te alături noului grup. Îţi vei întâlni noii colegi şi vei completa cateva formulare plictisitoare. Te instalezi în noul apartament din cartierul Murray Hill şi te îndrăgosteşti imediat de viaţa de noapte din New York.

Septembrie

Lucrurile încep să prindă contur.

Ai devenit membru al clubului de fitness Equinox (vrei să te menţii în formă), dar nu mai ai timp de sport. Ţi-ai petrecut întregul weekend lucrând la nişte schiţe. Ai prins ideea, însă încă mai faci greşeli. Lucrezi pentru o companie înţelegătoare aşa ca nu te îngrijora.

Octombrie

Schiţele care îţi dădeau bătăi de cap luna trecută au devenit tranzacţii reale, alături de alte şase proiecte pe care le ai. Şefii tăi încep să-şi piardă răbdarea pentru că încă incerci să dai de cap tranzacţiilor după modele create. Nu ţi-ai mai văzut colegul de cameră de câteva săptămâni şi prietena ta probabil se întâlneşte cu altcineva.

Noiembrie

De trei luni mănânci numai sushi, paste şi alte tipuri de măncăruri comandate.

Ţi-ai petrecut Ziua Recunoştiinţei la birou pregătindu-te pentru un pitch care s-a amânat. Începi să te întrebi dacă nu cumva trebuia să mai fii student pentru încă un an, pentru a absolvi un master.

Decembrie

Nu înţelegi ce s-a întămplat cu frumuseţea New York-ului, supraglomerat acum de taxiuri cu turişti în cautare de cadouri. Nu poţi realiza cum de a trecut timpul atât de uşor.

Ianuarie

Eşti pentru prima dată sunat de un headhunter.

Te gândeşti că orice altceva ţi s-ar potrivi mai bine, fonduri de hedging, capital privat, dezvoltare de corporaţii.

Dar nu eşti tu cel care a luptat din răsputeri pentru acest job ?

Eşti fericit însă că ai o tranzacţie importantă încheiată la active care va arăta bine în

CV-ul tău.

Dar te găndeşti deja la alt loc de muncă când eşti angajat de doar câteva luni?

Februarie

Ziua îndrăgostiţilor nu mai înseamnă nimic pentru tine când eşti singur de trei luni. Câţiva dintre prietenii tăi au renunţat la trading şi şi-au înfiinţat companii de tricouri sau au urmat cariere muzicale.

Martie

Te-ai îngrăşat cu 20 de kilograme din cauza măncării nesănătoase comandate în fiecare zi în ultimele luni. Cardul de membru Equinox este aruncat într-un colţ al camerei, sub unul dintre grămezile de rapoarte.

Aprilie

O serie de firme de investiţii de talie medie te-au sunat pentru interviu însă le-ai refuzat deoarece vrei să fii contactat de un fond mare de investiţii.

Mai

Te-ai hotărât să mergi din nou la sală. Toţi colegii tăi îşi propun să-şi cumpere case în Hamptons vara asta şi ai de gând să fii acolo în fiecare weekend. Trebuie aşadar să fii într-o formă fizică excelentă.

Iunie

Trading vara! Ar trebui să fie mai simplu.

Iulie

În sfârşit te simţi în largul tău. Eşti veteran acum şi de abia aştepţi să cunoşti bobocii, cei care vor face munca pe care altădată o faceai tu.

August

Îi priveşti pe noii veniţi cu regret şi nostalgie. Te gândeşti cât de repede le va disparea entuziasmul de pe chipuri. Care dintre ei va renunţa după prima noapte petrecută la birou, lasând în urmă un email plin de frustrări ?

Cine va fi traderul care se va face remarcat încă de la început, muncind peste program?