Romcab Târgu-Mureş angajează 500 de oameni după investiţii de 14 mil. euro

Autor: Adrian Cojocar 24.09.2012

Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş (MCAB) ar putea finaliza anul acesta cu o cifră de afaceri de 70 - 80 mil. euro, potrivit lui Zoltan Prosszer, proprietarul companiei, nivel aproape dublu comparativ cu cel realizat în 2011.

Compania este în curs de a recruta 500 de oameni după ce a finalizat recent costrucţia unei fabrici de cabluri în comuna Acăţari, situată la circa 15 km de Târgu-Mureş, în urma unor investiţii de 61 mil. lei (13,6 mil. euro).

Anul trecut Romcab şi-a triplat afacerile, care au ajuns la 172,6 mil. lei (40,7 mil. euro) după ce a prins mai multe con tracte importante de la jucători de talie interna ţională, precum Delphi, unul dintre cei mai mari producători de com­ponente auto din lume, cu care a semnat anul trecut un contract de 27 mil. euro, şi grupul german Bosch, cel mai mare furnizor de com pontente auto la nivel mondial.

Compania livrează ca bluri pentru una dintre fabricile Bosch situată în Ungaria şi în prezent poartă negocieri pentru a livra cabluri pentru fabrica Bosch din Germania. Cablurile produse de Romcab se găsesc pe mai multe mărci importante de automobile precum Ford, Opel sau Ferrari.

Datorită comenzilor în creştere Romcab a demarat investiţii importante în extinderea capacităţilor de producţie. Conducerea companiei spune că în momentul de faţă există o cerere foarte mare pe segmentul cablurilor energetice în contextul în care cele mai multe ţări europene se îndreaptă către producţia de energie din surse regenerabile şi trebuie înlocuită întreaga reţea de distribuţie şi alimentare.

"Există o cerere mare pentru cablurile energetice. Energia nu se poate stoca şi de aceea este plimbată prin cabluri. Cablurile practic stochează energia care apoi este redirecţionată acolo unde este nevoie", spune Zoltan Prosszer.

El a precizat că în procesul de producţie compania ultilizează cupru în proporţie de 80%, pe care îl aduce din Chile sau Polonia, iar restul aluminiu, pentru care furnizor este Alro Slatina.

Romcab va procesa după investiţia finalizată recent circa 20.000 de tone de cupru anual, iar în urma demarării şi a celei de-a doua etape consumul va creşte la circa 50.000 de tone anual.

Recent Romcab a construit de la zero o nouă fabrică în comuna Acăţari, situată la circa 15 km de Târgu-Mureş, în urma unor investiţii de 61 mil. lei (13,6 mil. euro), iar producătorul de cabluri va continua să opereze şi în vechea unitate din Târgu-Mureş.

Fabrica va deveni operaţională din această săptămână şi va produce în prima fază cabluri energetice de joasă tensiune (de 1 kw) şi cabluri telefonice.

Investiţia face parte dintr-un program mai amplu prin care Prosszer şi-a propus să investească peste 100 mil. euro prin extinderea gamei de cabluri pentru a ataca şi segmentele de medie şi înaltă tensiune.

La finalul investiţiilor, care sunt prognozate să fie finalizate undeva la finele anului viitor, Romcab şi-a propus să devină cel mai mare producător de cabluri la nivel regional şi să acopere piaţa pe o rază de 1.000 km distanţă.

"Această investiţie va pune România pe harta producătorilor de cabluri. Potenţialul există în măsura în care reuşim să luăm o anumită cotă de piaţă din mai multe ţări învecinate cu România, precum Austria sau Cehia. La Acăţari urmează să angajăm 500 de oameni şi apoi vom trece în a doua etapă de investiţii care va presupune circa 1.000 de locuri de muncă. În viitor ne vom muta spre segmentul de medie şi înaltă tensiune", a declarat Dionysius Augustinus Martinus Metzmaekers, preşedintele Romcab Târgu-Mureş, care a fost numit în aprilie la conducerea companiei.

Anterior venirii lui la Romcab, olandezul a condus operaţiunile unuia dintre primii patru producători de cabluri din Europa, cu afaceri care se învârteau în jurul cifrei de un miliard de euro şi ar putea prelua în viitor şi postul de director general de la proprietarul companiei. Prosszer a mai adus la Romcab pe poziţii executive cheie alţi doi expaţi.

Pentru programul de investiţii în fabrica de la Acăţari Romcab a primit la începutul acestui an un ajutor de stat de 23,3 mil. euro şi va beneficia de asemenea de fonduri europene, care împreună cu ajutorul de stat vor acoperi circa 37% - 40% din necesarul de finanţare. Totodată, banca de stat Eximbank îi va acorda companiei un credit de 200 mil. lei (circa 45 mil. euro).

"Îi felicit pe cei de la Romcab că au avut curajul să vină la stat ca să ceară finanţare. Acest proiect se încadrează 100% în strategia noastră care presupune proiecte în producţie finanţate cu fonduri europene şi îndreptate spre export", a declarat Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank, prezent la evenimentul de inaugurare a investiţiei Romcab.

La eveniment au mai fost prezenţi Călin Popescu Tăriceanu, premierul României din perioada 2004 - 2008, cu care Prosszer spune că are o relaţie de prietenie şi a negat că ar avea vreun interes în afacerea Romcab, respectiv Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor în guvernul Tăriceanu (din august 2005 până în aprilie 2007) şi în guvernul Boc (din 2009 până în 2010).

Fiul lui Vlădescu, Sebastian Alexandru Vlădescu, a fost numit recent membru în consiliul de administraţie al Romcab şi are expertiză în domeniul IT, el deţinând o firmă de profil.