O firmă de curăţenie se listează pe ATS: Venim pe bursă pentru că e o bună modalitate de promovare pentru noi

Autor: Adrian Cojocar 25.09.2012

Italianul Federico Salmoiraghi, preşe­dintele Pro Vorbas, firmă care oferă servicii specializate de curăţenie şi întreţinere şi prima care se va lista pe segmentul ATS al Bursei de la Bucureşti, spune că a decis să facă acest pas pentru că este o metodă foarte bună de promovare a com­paniei.

"Dacă o firmă interna­ţională vrea să vină în România, se uită în primul rând pe pieţele financiare dacă există o firmă de profil listată pentru că are certitudinea că este transparentă şi dispune de un anumit standard de calitate al serviciilor pe care le oferă", spune Federico Salmoiraghi.

Acţiunile Pro Vorbas ar putea intra la tranzacţionare încă din această săptămână după ce Comisia de Admitere la Tranzacţionare (CAT) din cadrul BVB a emis avizul consultativ favorabil pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor companiei pe sistemul alternativ de tranzacţionare CAN-ATS.

Principalul acţionar al Pro Vorbas este Doborha Gambacorta, soţia lui Federico Salmoiraghi, care deţine 75% din acţiuni, în timp ce Denisa Ştefan şi Anca Lepchihler deţin fiecare câte 20% şi respectiv 5% din acţiuni.

"Am pornit ca o afacere de familie în Italia acum opt ani de zile şi în 2009 ne-am decis să mai pornim o firmă în România, având în vedere oportunităţile care există pentru firmele din Vest pentru că această piaţă a ser­viciilor specializate de curăţenie şi întreţinere este puţin dezvoltată aici. Segmentul hotelier este puţin exploatat în România. Avantajul externalizării acestor servicii este că prin acest mecanism se pot obţine eco­nomii de circa 30% pentru că noi ne ocupăm inclusiv de recrutarea, formarea şi înlo­cuirea personalului", a pre­cizat Salmoiraghi.

Pro Vorbas prestează ser­vicii profesionale de curăţenie pentru mai multe hoteluri din Capitală, precum Novotel din grupul Accor, hotelul Ibis, cel mai important grup hotelier românesc, Golden Tulip Victoria sau Pullman, tot din grupul Accor.

Anul trecut afacerile Pro Vorbas s-au majorat de patru ori, ajungând la 1,43 mil. lei (339.000 de euro), însă compania a trecut pe pierdere cu circa 114.000 de lei (26.800 de euro). "În primele opt luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut am dublat cifra de afaceri şi în acest an estimăm un venit de 350.000 de euro. Dezvoltarea noastră a fost constantă în ultimii trei ani. Anul 2011 nu a fost profitabil pentru că am avut nişte costuri de dezvoltare şi aveam pe firmă nişte activităţi de consultanţă managerială, dar din 2012 am păstrat numai partea de core-busines", a precizat Federico Salmoiraghi.

El mai spune că încă din anul 2003, când a pus bazele firmei de curăţenie din Italia, a dorit să-şi listeze compania la bursă, însă aceasta presupunea costuri destul de ridicate, motiv pentru care a decis să listeze compania din România pe ATS.

"Listarea se va face fără ofertă publică, însă am discutat cu consultantul nostru Tran­silvania Capital ca în viitorul apropiat să punem la dispoziţia investitorilor chiar şi un pachet de 25% din acţiuni. Anul viitor dorim de asemenea să derulăm o majorare de capital pentru a strânge banii necesari preluării unor departamente de facility management (servicii de întreţinere a clădirilor comerciale şi instituţionale - n. red.) din cadrul unor beneficiari", a mai spus preşedintele Pro Vorbas.