Sofia Vicoveanca - duminică, la emisiunea "Doamne de poveste"

Ziarul Financiar 27.09.2012

Olivia Steer prezintă duminică o ediţie emoţionantă a emisiunii "Doamne de poveste" despre viaţa cântăreţei Sofia Vicoveanca.

Privind în urmă, Sofia Vicoveanca (refugiată din Bucovina, care a fost cedată în 1940 Uniunii Sovietice), îşi aduce aminte cu durere de anii copilăriei, care au fost marcaţi de suferinţe, de lipsa îndelungată a tatălui care era închis în lagăr.

"Ca să nu ceară copiii de mâncare se puneau ziua perne în geam ca să nu le fie foame, să doarmă. Era secetă mare şi nu se făcea nimic. Aproape că nu există cuvinte să exprim. Eram refugiate, eu cu mama, iar de tata nu mai ştiam nimic. Odată l-am prins povestind mamei că el a fost în Baku prizonier şi se aruncau cojile de la cartofi şi se repezeau să mănânce grămada. Din tr-un bărbat bine ajunsese la 35 de kilograme. Eu acasă nu aveam voie să cânt, tot din cauza amarului tatălui", spune Sofia Vicoveanca.

Sofia Vicoveanca nu s-a considerat niciodată o femeie frumoasă, dar a avut întodeauna un farmec irezistibil, o strălucire care-i venea din interior şi de care se îndrăgosteau toţi bărbaţii care o întâlneau. Dintre toţi, l-a ales pe Victor Micu, un jurnalist care avea să îi rămână alături toată viaţa.

"Am avut un bărbat atât de deştept, Victor Micu se numea, ziarist cu un creion atât de ascuţit, el mi-a dirijat lectura şi îi simt lipsa şi acum. Fiind ziarist, el a venit o perioadă la Suceava şi m-a văzut la spectacol. N-am fost o femeie frumoasă, dar am avut mulţi peţitori. Toţi mă cereau în căsătorie de la prima, a doua întâlnire. N-am fost mireasă pentru că miresele trebuie să fie frumoase şi eu nu eram frumoasă. Şi el a fost de acord. Ştiţi, mi-a fost alături toată viaţa", spune artista.

Şi-a dorit enorm un copil, iar când acesta a venit pe lume, viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna. "După inundaţii am vrut să înfiem un copil al nimănui, care a rămas singur. Ceauşescu a făcut legea şi nu a mai fost posibil. Şi atunci am rămas însărcinată. S-a născut pruncul meu şi glasul meu a scăzut cu o terţă. Mi-a schimbat destinul băiatul meu", spune emoţionată Sofia Vicoveanca.