Emerson investeşte 50 mil. € la Oradea în a doua fabrică locală şi extinde centrul de producţie din Cluj

Autor: Laurentiu Cotu 27.09.2012

Grupul american Emerson, cu afaceri glo­ba­le de peste 24 mld. dolari, este pregătit pentru extinderea afacerii din România şi ţin­teşte în următorii ani investiţii totale de circa 65 mil. euro, plus recrutarea a 2.900 de oameni. Banii vor merge atât la Cluj, unde vor fi de­rulate investiţii de 15 milioane de euro, dar mai ales la Oradea, unde vor fi alocate fonduri de 50 mil. euro pentru construirea unei noi fabrici.

Astfel, planurile americanilor sunt ambiţioase şi prevăd înfiinţarea unui nou centru de producţie şi servicii de suport în Oradea, investiţie care va crea în următorii ani aproximativ 1.500 de noi locuri de muncă.

"Pe terenul de 14 hectare din incinta parcului industrial Euro Business Park din Oradea, compania Emerson va începe în primele luni ale anului viitor construcţia primei hale de producţie, cu o suprafaţă iniţială de 20.000 de metri pătraţi, urmând ca la finalul anului 2013 să demareze lucrările la o clădire de birouri de aproximativ 7.000 de metri pătraţi, destinată activităţilor de inginerie şi suport (back-office)", spune Călin Banciu, general manager al Emerson România. Potrivit oficialilor Emerson, noua locaţie din Oradea va cuprinde activităţi de producţie, inginerie şi suport pentru diferite unităţi de afaceri din cadrul grupului american de firme.

"În cursul zilei de astăzi (ieri - n.red.) vom semna contractul cu Emerson. Acesta presu­pune concesionarea unui teren cu o suprafaţă de 14 hectare, cu drept de cumpărare de către compania americană", a declarat pentru ZF Delia Ungur, director general Euro Business Park Oradea.

Parcul industrial din Oradea are o suprafaţă totală de 121 de hectare şi a fost constituit printr-un ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor din 2008, fiind administrat de Eurobusiness Parc, companie deţinută integral de municipalitatea orădeană. Facilităţile acordate de municipalitate, pentru cei care vor investi în parcul industrial Eurobusiness, constau în scutirea de la impozitului pe teren şi clădiri. Costul de concesionare al terenului este de 0,32 euro/mp anual, iar în caz de achiziţie preţul se ridică la 8 euro/mp. Printre investitorii mari instalaţi deja în acest parc se află companii precum Plexus, Faist Mekatronic sau Shinheung Electronics, unul dintre furnizorii Samsung.

Planurile grupului american Emerson pre­văd în perioada următoare şi dezvoltarea ca­pa­cităţii deţinute în parcul industrial din Cluj. Astfel, Emerson plănuieşte extinderea capa­cităţii din parcul industrial Tetarom II din Cluj-Napoca, printr-un proiect în valoare de circa 15 mil. euro. Investiţia presupune reali­za­rea unei noi clădiri cu o suprafaţă de 18.000 mp unde vor funcţiona atât birouri, cât şi o hală de pro­ducţie. Conform proiectelor de dezvoltare ale companiei, în momentul fi­na­lizării con­struc­ţiei Emerson va angaja în jur de 900 de oameni la Cluj. Conducerea com­pa­niei spune că finalizarea clădirii de la Cluj va dura circa un an, după obţinerea autorizaţiei de construirea.

Intenţia americanilor este de a demara lucrările de construcţie ale noii clădiri din Cluj chiar în acest an. În prezent, în parcul in­dus­trial Tetarom II din Cluj Emerson are peste 1.400 de angajaţi, în condiţiile în care de la înce­putul anului au fost recrutate circa 400 de per­soane. Americanii nu se opresc aici şi esti­mea­ză că numărul angajaţilor de la Cluj va creşte la 2.800 de persoane în următorii ani, depă­şind astfel planurile iniţiale.

Potrivit unor informaţii anterioare furni­zate de conducerea Emerson, valoarea totală a in­vestiţiilor din parcul industrial Tetarom II va depăşi 125 mil. euro la finalul proiectului.

Compania Emerson SRL, cu sediu în Cluj-Napoca, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 205,7 mil. lei (circa 49 mil. euro) şi un câştig net de aproape 28,4 mil. lei (6,7 mil. euro), conform site-lui Ministerului Finanţelor Publice. Americanii sunt prezenţi pe piaţa locală din anul 2006, însă inaugurarea fabricii din parcul industrial Tetarom II din Cluj-Napoca a avut loc în anul 2008.