Directorul de resurse umane al BNR: "Am avut mari probleme cu angajaţii-mercenari. Candidaţii vin, stau câte şase luni sau un an şi apoi pleacă"

Autor: Corina Mirea 29.09.2012

Cea mai mare provocare a departamentului de resurse umane din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR) este atragerea celor mai buni candidaţi pentru posturile scoase la concurs tocmai din cauza războiului de talente care există în acest moment pe piaţa locală şi a faptului că, cel puţin la nivel de top management, oamenii sunt tentaţi fie să plece din ţară, fie să se angajeze într-o bancă comercială unde salariul este mai mare, a spus Mugur Tolici, directorul de resurse umane al BNR.



Cea mai mare provocare a departamentului de resurse umane din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR) este atragerea celor mai buni candidaţi pentru posturile scoase la concurs tocmai din cauza războiului de talente care există în acest moment pe piaţa locală şi a faptului că, cel puţin la nivel de top management, oamenii sunt tentaţi fie să plece din ţară, fie să se angajeze într-o bancă comercială unde salariul este mai mare, a spus Mugur Tolici, directorul de resurse umane al BNR.

"De ani de zile ne confruntăm cu dificultatea recrutării unor candidaţi care să fie atât foarte bine pregătiţi din punct de vedere al competenţelor, cât şi a unor persoane care să îmbrăţişeze cultura băncii. În BNR, de-a lungul timpului am observat un comportament de tip mercenar printre candidaţii nou recrutaţi - vin, stau şase luni sau un an de zile, îşi înfrumuseţează CV-ul şi apoi pleacă pentru că vor un mediu mai dispus la schimbare", a explicat Mugur Tolici, prezent la finalul săptămânii trecute la o conferinţă pe teme de resurse umane organizată la finalul săptămânii trecute de către firma de consultanţă în HR Hay Group România. Absolvent al Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul ASE, Tolici lucrează din 1994 în cadrul BNR, iar din poziţia actuală coordonează politicile de resurse umane pentru 1.800 de angajaţi.

În opinia sa, deşi BNR este privită din afară ca o instituţie "închistată" sau "rigidă" şi într-o bună măsură chiar aşa este, cultura băncii fiind foarte axată pe tipare, în ultimul timp lucrurile au început să se schimbe şi departamentul de resurse umane şi-a pus amprenta pe această schimbare prin încurajarea comunicării dintre directori, şefii de serviciu şi angajaţi.

Salariul mediu net al angajaţilor din cadrul BNR este de circa 1.180 de euro, de trei ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, potrivit raportulului anual al Băncii Naţionale.

12% din angajaţi ai BNR, high-performeri

Directorul de HR al Băncii Naţionale spune că anul acesta doar 12% (adică 216) din cei 1.800 de angajaţi ai băncii au reuşit să îşi depăşească atribuţiile, potrivit evaluării interne şi doar un procent cuprins între 1 şi 3% au fost catalogaţi drept "low-performeri". Potrivit lui, după stabilirea unui program de carieră se recurge la un program de tip "job rotation" prin care angajaţii sunt obligaţi să lucreze în alte departamente pentru a le asigura acestora posibilitatea de a se dezvolta şi în alte arii şi de a nu intra în rutină.

"Ca să ajungă şef de serviciu, de exemplu, un expert trebuie să fi lucrat anterior în două departamente diferite din cadrul băncii pentru a ne arăta că are capacitatea de a se adapta la domenii distincte, că poate să facă această tranziţie uşor şi că se poate integra rapid într-o echipă. Pentru director însă lucrurile stau puţin altfel, este mai dificil. Astfel, ei trebuie să fi lucrat în trei departamente diferite, însă există şi excepţii, nu se întâmplă ca toţi directorii noştri să îndeplinească aceste criterii", spune Tolici.

De asemenea, acesta a afirmat că prin adoptarea unei astfel de politici de HR BNR încearcă să se alinieze unor cerinţe de nivel internaţional, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) utilizând acelaşi sistem.

"În noul context, am vrea ca orice director din cadrul BNR să aibă maturitate emoţională, integritate, comunicare şi influenţă, gândire strategică, dar şi capacitatea de a dezvolta oamenii şi de a relaţiona eficient cu ei. Chiar dacă se mai întâmplă să avem astfel de cazuri, descurajăm pe cât posibil liderul care îi spune angajatului: «Fă aşa pentru că spun eu, pentru că lucrez de 20 de ani în bancă sau pentru că sunt mai în vârstă!». Oricum, cert este că asistăm la o schimbare în bine", a mai precizat Tolici, care subliniază importanţa susţinerii angajatului care încearcă să fie peste aşteptări în maxim un an de zile pentru ca acesta să nu fie tentat să îşi schimbe locul de muncă.

Salariile din bănci au crescut cu 3,4%

Bancherii sunt printre cei mai bine plătiţi angajaţi, având în vedere că au salarii de peste 2,5 ori mai mari decât media pe economie. În 2011 salariul mediu net în sistemul bancar a fost de aproape 3.800 de lei net. În sistemul bancar lucrează sub 60.000 de salariaţi în prezent (cu 25% mai puţini decât la începutul lui 2009), numărul acestora scăzând treptat în prima jumătate a anului. Cu toate acestea, potrivit studiului salarial realizat de Hay Group pe anul 2012, băncile au crescut salariile angajaţilor cu 3,4% anul acesta, iar pentru anul viitor prognozează o creştere medie de 3,5% a salariilor. Băncile, alături de companiile din domeniul petrolului şi al gazelor, au oferit cele mai mari creşteri salariale anul acesta, potrivit studiului Hay Group.