Omul de afaceri Ilie Carabulea, proprietarul Băncii Carpatica, a fost eliberat condiţionat

Autor: Dan Lungu 02.10.2012

Omul de afaceri Ilie Carabulea (desen), care ispăşea în Penitenciarul Aiud o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită, a fost eliberat luni după ce Tribunalul Alba a respins recursul înaintat de procurorii DNA împotriva deciziei de eliberare condiţionată a acestuia.

Instanţa a respins recursul înaintat de DNA Alba Iulia împotriva deciziei Judecătoriei Aiud, care admisese cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, iar hotărârea Tribunalului Alba este definitivă şi executorie.

Surse judiciare au declarat că omul de afaceri Ilie Carabulea a părăsit Penitenciarul Aiud imediat după aflarea sentinţei. Judecătoria Aiud a admis în 5 septembrie cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, care ispăşea o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare în cadrul Penitenciarului Aiud, însă procurorii DNA Alba Iulia au atacat cu recurs decizia.

Omul de afaceri Ilie Carabulea a demisionat în 26 aprilie din funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpatica (BCC), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită.