Cazul Danileţ - Antena 3 continuă să pună probleme CNA, care a amânat din nou luarea unei decizii

Autor: Alina Dan - Mediafax 02.10.2012

Potrivit monitorizării Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în emisiunea "Sinteza zilei" din 20 august, moderată de Mihai Gâdea, ai cărei invitaţi au fost jurnalista Oana Stancu, analistul politic Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice şi jurnalistul Robert Vereş, pe ecran era afişat textul "Demnitar dat în judecată de proprii părinţi". Moderatorul Mihai Gâdea a prezentat o serie de documente, pe care le-a calificat drept "stupefiante" şi a spus: "Este dat în judecată de proprii părinţi pentru că domniile lor nu au venituri şi se înţelege, din faptul că este dat în judecată de părinţi, că nu-i ajută să supravieţuiască". De asemenea, în aceeaşi emisiune, Cristi Danileţ a fost acuzat că beneficiază "ilegal" de o locuinţă ANL şi că fostul premier Emil Boc "i-a dat" un apartament în Cluj.

După o exprimare a punctului de vedere din partea judecătorului Cristi Danileţ şi a tatălui acestuia, care a durat mai bine de două ore, în şedinţa de marţi a CNA, şi după ce reprezentanţii postului Antena 3, Mirela Bomboe şi Mihai Mustăciosu, dezbaterea pentru aplicarea unei sancţiuni s-a animat.

Unanim de acord că situaţia reprezintă un derapaj mediatic, membrii CNA nu s-au putut pune însă de acord cu privire la măsurile care se impun în acest caz.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a considerat că refuzul lui Cristi Danileţ de a da curs invitaţiei postului Antena 3 la drept la replică a fost o greşeală. "Multe dintre aceste lucruri ar fi fost altfel, s-ar fi lămurit, dacă aţi fi participat la emisiune. Şi totuşi nu aţi făcut-o", i-a spus Popescu lui Danileţ.

În continuare, preşedintele CNA a subliniat că, în calitatea sa de persoană publică, magistratul Danileţ este expus public la situaţii de genul aceleia pe care a reclamat-o Consiliului. "Oamenii publici sunt mai expuşi decât ceilalţi şi ştiţi că mai uşor sunt apăraţi oamenii simpli, care nu se pot apăra. O să vedem şi în ce măsură postul este de vină, dar, pe viitor, vă recomand să folosiţi dreptul la replică. Este o datorie pentru persoanele publice să îşi expună punctele de vedere", a mai spus Răsvan Popescu.

În schimb, atât Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, cât şi colegul său Mircea Valeriu Deacă au considerat că acuzaţiile sunt grave, iar exercitarea dreptului la replică este alegerea fiecărei persoane.

"Dreptul la replică nu este obligatoriu, iar să fii sunat seara este o lipsă de respect şi nimeni nu este obligat să răspundă la telefon. În plus, consider că magistraţii nu trebuie să apară la televizor, mai ales în discuţii cu un jurnalist de proastă calitate. Dreptul la replică nu este obligatoriu, în schimb, un radiodifuzor trebuie să fie corect, este obligat să îşi facă meseria. Faptul pe care noi nu l-am discutat încă este că a fost o campanie asupra unei persoane, care se extinde la o campanie asupra unei instituţii a statului", a spus Mircea Valeriu Deacă.

"Aici este vorba despre buna credinţă a postului de televiziune. Nu poţi să pui egalitate între posturile de televiziune în condiţiile în care tocmai directorul postului are o astfel de atitudine. Şi eu am văzut o parte din emisiunea de joi seară, cu fotografii din viaţa privată a domnului Danileţ, dar nu a amintit niciodată că a fost solicitat un punct de vedere al domnului Danileţ şi nu l-ar fi primit", a spus şi Narcisa Iorga, membru al CNA.

Referitor la dreptul la replică, Onisei a susţinut opinia lui Deacă: "Vă amintesc, stimaţi colegi, că potrivit Constituţiei României, mijloacele de informare publice şi private sunt obligate să asigure o corectă informare a publicului. În legătură cu casa de la ANL, era suficient să caute legea şi să constate că domnul Danileţ era în perfectă legalitate".

Revoltat de maniera în care Antena 3 a prezentat informaţiile a fost şi membrul CNA Constantin Duţu. Acesta a recomandat colegilor săi să propună o emisiune televizată la Antena 3 în care "domnul Danileţ să aibă ocazia să se apere". Mult mai radicali, colegii săi au considerat că o astfel de sancţiune "nu poate îndrepta răul făcut".

În replică, judecătorul CSM a dorit să sublinieze că prezenţa sa în faţa membrilor CNA în şedinţa de marţi este în calitate de persoană reclamantă, nu de magistrat, iar dorinţa sa nu este ca reprezentanţii Consiliului să îi repare reputaţia, ci să ia o măsură în conformitate cu atribuţiile pe care le au. "Nu am venit aici să îmi reparaţi dumneavoastră reputaţia, ci ca să reglaţi conduita, comportamentul. Dacă doream exclusiv repararea reputaţiei, mă adresam instanţei", a spus Cristi Danileţ.

Pe de altă parte, Narcisa Iorga a dorit să afle de la Danileţ dacă au existat efectele profesionale în urma acestei abordări mediatice a unor chestiuni personale. "Da, m-am simţit intimidat şi m-a făcut să nu mai am reacţii la posturile sau jurnaliştii cu care am avut relaţii bune mai mulţi ani. Grav este că şi colegi de-ai mei s-au simţit intimidaţi, gândindu-se că pot intra la rândul lor în acest malaxor", a fost răspunsul lui Cristi Danileţ.

CNA a oferit şi reprezentanţilor Antena 3 posibilitate de a-şi expune punctul de vedere. Astfel, Mirela Bomboe şi avocatul Mihai Mustăciosu au susţinut că emisiunea la care se face referire nu a lezat imaginea magistratului şi a familiei acestuia şi că, mai mult, Antena 3 a încercat în repetate rânduri să îl contacteze pe Cristi Danileţ pentru a-şi exprima punctul de vedere, însă acesta a refuzat.

"Dreptul la informare poate să încalce dreptul la imagine", a susţinut avocatul Mihai Mustăciosu. Acesta a invocat jurisprudenţa CEDO în cazul Danileţ, dar încercarea sa de a-i convinge pe membrii CNA că nu este vorba de o încălcare gravă a imaginii personale şi de familie a eşuat.

"Interesul public nu are legătură cu faptul, cu exemplele şi cu speţele pe care dumneavoastră aţi preferat să le utilizaţi", le-a replicat Valentin Jucan, membru al CNA, reprezentanţilor Antena 3. "Dumenavoastră sunteţi avocat, dar aceste pledoarii vă rog să le faceţi la bară. În faţa CNA vă invit să faceţi referire strict la Cod, nu la CEDO, nu la alte legi.

Narcisa Iorga le-a cerut reprezentanţilor postului să susţină informaţia conform căreia "Danileţ, care ocupă o locuinţă în Cluj, este într-o situaţie ilegală" şi să explice afirmaţia că "Danileţ a primit în acea zi locuinţa de la Boc, în condiţiile în care locuinţa era din 2003". Aceeaşi solicitare a venit şi din partea lui Ioan Onisei. "Dumneavoastră susţineţi că procesul dintre Cristi Danileţ şi părinţii lui 'există'. De fapt, acest proces 'a existat' demult şi era o chestiune de corectitudine a radiodifuzorului să respecte corectitudinea", a spus vicepreşedintele CNA.

Tot obligaţia postului Antena 3 de a respecta corectitudinea informaţiei a susţinut-o şi Gelu Trandafir, membru CNA. "Ce a adus nou această discuţie este că au vorbit cu tatăl domnului Danileţ, iar ei nu au difuzat acest aspect", a spus el.

În acest context, Narcisa Iorga a spus că îşi menţine propunerea de sancţionare a postului Antena 3 cu amenda maximă de 200.000 de lei, în timp ce Constantin Duţu a susţinut acordarea unui drept la replică pentru Cristi Danileţ. Ţinând cont de complexitatea cazului, Lornad Turos a propus amânarea luării unei decizii.

Cele trei propuneri au fost supuse la vot şi niciuna nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicată. În acest context, CNA a amânat luarea unei decizii cu privire la reclamaţia înaintată de către familia Danileţ.