Director BVB: Bursa de la Bucureşti trebuie să se axeze pe o nişă de listări de 20-70 mil. euro

Autor: Stefan Musgociu 03.10.2012

"Exceptând companiile de stat, ar trebui să ne ducem către nişa de listări între 20 şi 60-70 milioane euro, să devenim competitivi. Dacă mă întrebaţi pe mine, companiile de stat nu ar trebui listate dual (concomitent pe bursa de la Bucureşti şi pe o piaţă străină, n.r.), pentru că ar omorî piaţa din România. Dacă chiar se vrea o listare duală, aceasta trebuie să fie făcută pe pieţe de aceeaşi mărime, cum ar fi cea de la Bucureşti şi cea de la Sofia. Dacă se face pe o piaţă mai mare (externă - n.r.), lichiditatea se duce pe bursa respectivă", a afirmat miercuri Cionga.

El a mai spus că succesul unei oferte este determinat în primul rând de preţul la care aceasta este derulată şi "nu contează cât de bine e structurată tranzacţia".

Varianta listărilor duble a fost avansată de fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar, care declara în luna mai că bursele din Londra şi Viena sunt luate în calcul pentru dubla listare a unor companii din programul de privatizare.