Pro Vorbas: În Italia ne-au cerut 550.000 de euro ca să ne listăm, în România 2.000 de euro

Autor: Adrian Cojocar 03.10.2012

Italianul Federico Salmoiraghi, preşe­dintele Pro Vorbas (PVBS), firmă care oferă servicii specializate de cură­ţenie şi întreţinere care şi-a făcut ieri debutut pe segmentul ATS al Bursei de la Bucureşti, spune că în Italia pentru o listare asemănătoare ar fi scos din buzunar o sumă mai mare decât cifra de afaceri estimată pentru acest an a companiei, de circa 400.000 de euro, în timp ce în România a plătit numai 2.000 de euro.

În ultimii ani s-a vorbit de cât de scumpă este bursa de la Bucureşti pentru companiile care caută finanţare. Totuşi exemplul Pro Vorbas arată că pentru firmele mici bursa ar putea fi o alternativă mai interesantă decât alte pieţe.

"La Bursa din Bucureşti ne-a costat până în 2.000 de euro să ne listăm din care 300 - 400 de euro am dat la avocaţi pentru că a trebuit să schimbăm auditorul ca să fie agreat de CNVM. Am negociat un preţ bun cu bursa. Pe segmentul AIM din Italia ne-au cerut ca să ne listăm 550.000 de euro costuri fixe plus 4% comision pentru broker, însă acolo nu poţi să te listezi fără ofertă. Pe segmentul AIM din Londra costul unei listări este şi mai ridicat", a declarat Salmoiraghi.

Pro Vorbas este o firmă relativ nouă, înfiinţată în anul 2008, dar cu o evoluţie dinamică a afacerilor, care numai anul trecut au urcat de patru ori pe seama semnării unor contracte cu mari lanţuri hoteliere şi comerciale din Bucureşti, precum Radisson Blu, Intercontinental, Golden Tulip, Ramada sau Winmarkt.

Luna trecută compania şi-a trecut în portofoliu patru hoteluri din Capitală, respectiv Pullman, Angelo Hotel, Ramada North şi Hercesa Cişmigiu.

Ieri s-au derulat pe bursă tranzacţii cu acţiuni Pro Vorbas la un preţ de 3,5 lei, care evaluează compania la 3,15 mil. lei (circa 700.000 de euro).

Firma specializată în servicii de curăţenie profesionale intenţionează să se extindă în perioada următoare şi pe piaţa din Sibiu şi urmăreşte să atingă în anii următori o cifră de afaceri de 3 milioane de euro.

De departe cel mai important client al Pro Vorbas este reţeaua de centre comerciale Winmarkt, deţinută de italienii de la Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), cu care au început colaborarea în luna aprilie a anului trecut pentru 2 centre comerciale, iar colaborarea s-a extins în prezent la 8 astfel de magazine.

"Suntem în discuţii în continuare cu Winmarkt pentru alte contracte pentru că ei au în total în România 15 centre comerciale. În prezent avem 85 de oameni şi dacă am lua în calcul toate contractele pe care le avem în desfăşurare acoperim o suprafaţă de circa 15.000 de metri pătraţi. Am observat în general o deschidere mult mai mare pentru externalizarea serviciilor de curăţenie din partea companiilor cu management străin pentru că acestea înţeleg cel mai bine avantajele", spune Denisa Ştefan, directorul general al Pro Vorbas.

Federico Salmoiraghi spune că firma garantează acţionarilor distribuirea a 75% din profitul anual pentru dividende.

În ultima perioadă Bursa de la Bucureşti a redus la minim comisioanele pentru listări din cauza lipsei emitenţilor, în special de talie mică şi medie, Pro Vorbas fiind prima companie care se listează pe segmentul dedicat acestor companii, deşi sistemul este funcţional încă din anul 2010. Anca Dumitru, directorul adjunct al BVB, a precizat că firmele cotate pe ATS va trebui să respecte criterii de raportare chiar mai stricte decât cele de pe piaţa RASDAQ, fiind obligate să publice şi rapoartele financiare semestriale, însă raportările sunt mai relaxate decât în cazul companiilor cotate pe piaţa reglementată.

Brokerii de la Transilvania Capital, firma care a ajutat compania să vină pe bursă, au spus că prin această listare vor să dărâme mitul conform căruia numai companiile mari se listează la bursă.

Victor Cionga, care a fost numit recent director general la BVB, a declarat cu ocazia începerii tranzacţionării acţiunilor Pro Vorbas că adevăratul potenţial de dezvoltare îl au astfel de companii de talie mică nu cele mari, precum companiile incluse în indicele BET.

"În zece zile vom face un îndrumar pentru întocmirea documentaţiei de listare pe piaţa ATS şi un îndrumar pentru cerinţele de raportări pe această piaţă pentru a veni în întâmpinarea celor care sunt interesaţi să se listeze pe segmentul ATS", a declarat Cionga.

Întrebat fiind dacă bursa de la Bucureşti poate concura cu bursele străine pentru atragerea de bani de la investitorii străini în urma ofertelor statului, directorul BVB a precizat că investitorii străini vor veni şi la bursa din Bucureşti dacă vor găsi o companie şi un preţ atrăgător.

"Nu cred că structura tranzacţiei este factorul determinant într-o ofertă publică, ci preţul. Pentru o companie bună şi un preţ interesant în oferte investitorii străini vor veni şi la bursa românească. Statul nu ar trebui să apeleze la listările duale pentru oferte pentru că acestea vor omorî bursa de la Bucureşti. Cel mult, listarea duală trebuie să se realizeze pe o piaţă de talia celei de la Bucureşti, cum ar fi Sofia", a mai spus Victor Cionga, referindu-se la o întrebare despre listarea Fondului Proprietatea la Varşovia, cea mai dinamică bursă pentru IPO-uri.