Cea mai importantă scrisoare a lui Albert Einstein - "Despre Dumnezeu" - va fi scoasă la licitaţie pe eBay, de la 3 mil. dolari

Autor: Radu Racu 03.10.2012

O scrisoare de mână redactată de celebrul fizician Albert Einstein cu un an înainte de moarte, în care îşi exprimă părerile personale despre religie va fi scoasă la licitaţie pe eBay săptămâna viitoare, cu un preţ de pornire de 3 milioane de dolari, scrie Reuters.

Cunoscută ca "Scrisoarea despre Dumnezeu", corespondenţa oferă o perspectivă unică asupra gândurilor intime ale lui Einstein asupra religiei şi a lui Dumnezeu.

"Această scrisoare are în opinia mea o importanţă majoră pentru istorie şi cultură pentru că redă gândurile personale şi intime ale celui ce a fost probabil cea mai luminată minte a secolului 20", a declarat Eric Gazin, preşedintele casei de licitaţie Auction Cause, care va intermedia procesul de vânzare.

Einstein a redactat scrisoarea pe data de 3 ianuarie 1954 şi a trimis-o filosofului Erik Gutkind, după ce i-a citit cartea "Alegeţi viaţa: chemarea biblică la revoltă".

"Cuvântul Dumnezeu nu înseamnă nimic pentru mine decât expresia slăbiciunii umane, Biblia- o colecţie onorabilă dar totuşi primitivă de legende puerile. Nicio interpretare, oricât de subtilă, nu mă poate face să privesc altfel", scria savantul german distins cu premiul Nobel pentru Fizică în anul 1921.

Proprietarul scrisorii care va fi licitată în plicul original, a cumpărat documentul la o licitaţie din Londra, în 2008, pentru suma de 404.000 dolari. Până în prezent, scrisoarea a fost păstrată într-un seif cu temperatură controlată.

Casa care intermediază licitaţia estimează că ar putea obţine un preţ de 3 ori mai mare faţă de pragul de listare. Procesul se va desfăşura pe eBay între 8 şi 18 octombrie.

Cea mai scumpă scrisoare a lui Einstein adjudecată la o licitaţie a fost vândută în urmă cu 10 ani, pentru suma de 2 milioane de dolari.