Nestor, NNDKP: Într-un context extern mai prost ca oricând, România beneficiază de stabilitate, dar în sărăcie

Autor: Cristi Moga 07.10.2012

Anul 2012 este poate cel mai greu de la intrarea în criză, afirmă avocatul Ion Nestor, partener fondator al casei de avocatură NNDKP.

Piaţa avocaturii a resimţit din plin instabilitatea acestui an, în care multe aşteptări şi planuri de afaceri au fost date peste cap, situaţie provocată atât de contextul euro pean nefavorabil, cât şi de scandalurile de pe scena politică locală sau de anul agricol slab, care a contribuit la "ciopârţirea" creşterii economice prognozate.

Despre avocaţi se spune că fac bani indiferent de perioadă. Cu toate acestea, criza a arătat că atunci când clienţilor nu le merg afacerile, nici încasările nu mai avansează cu zeci de procente de la un an la altul, ca în perioada 2002-2007.

"Anul trecut a fost unul foarte bun pentru noi şi am sperat la continuarea trendului, crezând în mod eronat că economia se va însănătoşi. Estimam o creştere a produsului intern brut de 2,5% şi toată lumea era de acord. Anul însă a fost aşa cum a fost, unul dintre cei mai proşti din ultimii patru. În contextul acesta, ne-am înscris în parametrii unei scăderi de 5-7% a încasărilor faţă de anul trecut", a declarat pentru ZF Ion Nestor, partener fondator al firmei Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cu afaceri de 15,5 mil. euro în 2011.

Piaţa de fuziuni şi achiziţii, de unde veneau o bună parte din încasări, dar şi din profituri, a continuat să fie îngheţată în acest an, în condiţiile unei competiţii tot mai acerbe între avocaţi. Ştacheta onorariilor a fost coborâtă substanţial de multe firme din această piaţă, iar în condiţiile unui număr mai mic de dosare puţini au găsit resurse să crească.

"Putem spune că proiectele mari au fost aproape inexistente în piaţa de fuziuni şi achiziţii, unde au avut loc doar tranzacţii periferice - restructurări la nivel internaţional cu efecte în România - şi doar câteva proiecte autentice. Această situaţie s-a regăsit într-o piaţă extrem de competitivă, care are o creştere organică independentă de mersul economiei, în condiţiile în care tot mai mulţi avocaţi se maturizează, iar în urma divizărilor se nasc firme noi", mai spune Nestor.

Printre proiectele mari în care NNDKP a fost implicată în acest an Nestor menţionează asis tarea operatorului de telefonie Orange la pro cedura de selecţie organizată de ANCOM pen tru acordarea drepturilor de utilizare a frec ven ţelor radio, consilierea omului de afaceri Ovidiu Şandor cu privire la vânzarea parcului de afaceri City Business Center din Timişoara către sud-africanii de la NEPI sau asistarea gru pului De'Longhi la achiziţia fabricii Nokia de la Cluj. Totodată, compania continuă să asiste companii precum Rompetrol sau Ford într-o serie de dosare complexe, dar lucrurile nu sunt simple pentru firma coordonată de către Ion Nestor şi soţia sa, Manuela Nestor.

"Este tot mai greu să faci faţă. Marele nostru avantaj şi al competitorilor tradiţionali este faptul că suntem cu adevărat o firmă full service, precum şi existenţa unor branduri puternice, care reprezintă ancore de clientelă foarte importante", afirmă Nestor, cel care a plecat la drum în urmă cu 20 de ani într-un apartament din Drumul Taberei unde scria la maşină acte de înfiinţare ale primelor societăţi comerciale, iar în prezent conduce un grup cu 115 avocaţi şi 30 de consultanţi.

"Am traversat acest an fără a simţi nevoia de a restructura, avem aceeaşi acoperire pe domenii, considerăm noi cea mai mare din întreaga piaţă - un model din care câştigi mai puţin, nu este atât de profitabil, dar pe care îl considerăm mai trainic".

Nestor face astfel referire la firmele nişate pe anumite domenii, precum imobiliare sau litigii, care în perioadele în care aceste segmente au rezultate bune înregistrează venituri record, dar care pot fi "descoperite" la prima schimbare de trend.

Nestor spune că firma pe care o conduce realizează în prezent circa 60% din încasări de pe urma litigiilor, fuziunilor şi achiziţilor, domeniu în care anul acesta energia a fost "vedetă" şi menţionează inclusiv practica de real estate ale cărei rezultate favorabile le găseşte "oarecum inexplicabile". Printre clienţii companiei pe zona de real estate se numără companiile Bluehouse, GTC şi Willbrook.

Ce aşteptări putem avea de la perioada următoare, în condiţiile în care instabilitatea durează deja de patru ani? Nestor consideră că este important ca după alegerile din toamnă România să aibă o majoritate parlamentară solidă, bine conturată, care să vină cu un program solid, realizat pe o perioadă de patru ani, prin care să recâştige încrederea investitorilor, fără de care "nu avem şanse de redresare".

"Contextul extern este mai prost ca oricând. Dacă Uniunea Europeană nu reuşeşte să se reinventeze, intră într-o spirală foarte periculoasă. România în acest context beneficiază de stabilitate, dar vorbim de o stabilitate în sărăcie. Marea problemă este incapacitatea cronică de a colecta veniturile bugetare într-o economie aşa cum este ea. În aceste condiţii, se ajunge inexorabil la creşterea poverii fiscale a celor care plătesc, deoarece este mai uşor să iei dublu de la cineva disciplinat decât să îi faci pe ceilalţi să plătească. Aceasta este boala care a doborât Grecia", a conchis Nestor.

CE SPUNE DESPRE

Contractele cu statul

Nestor afirmă că firma pe care o conduce a evitat în ultimii trei ani să participe la licitaţiile organizate de instituţiile şi autorităţile statului pentru contractarea de servicii juridice deoarece "ne alegem doar cu munca, costurile de pregătire a ofertelor şi experienţa participării la un proces la care nu avem nicio şansă din start". Avocatul spune că, dacă până în 2008 în cadrul acestor licitaţii erau folosite criteriile Băncii Mondiale pentru selecţia avocaţilor, în prezent s-a ajuns la o "absurdizare în care nu mai există nicio altă departajare decât preţul".

"Când este vorba de angajarea serviciilor profesionale de către autorităţile şi instituţiile statului, singurul criteriu care mai contează în prezent este cel al preţului oferit. Astfel, s-a ajuns la o degradare a serviciilor, fapt ce se întoarce împotriva scopului urmărit, fie că vorbim despre o listare sau un litigiu. Interesul nu este contractarea unor servicii slabe sau mediocre la un preţ mic, ci obţinerea unei balanţe între servicii şi preţ". De-a lungul timpului, Nestor a asistat statul sau cumpărătorul la privatizarea unor companii precum Petrom, BCR, Romtelecom sau Automobile Craiova.

"Manelizarea" avocaţilor

"Am observat accentuarea unei serii de manifestări ce m-a preocupat, îngrijorat şi întristat în definitiv. Fără să pot să-mi explic de ce, am constatat o continuare a manelizării în piaţa avocaturii, pe fondul crizei care a devenit permanentă. Vorbim despre o stare de fapt ce în acest context a dus la o acutizare a unui fenomen ce nu are nimic în comun cu o piaţă matură a avocaturii." "Au loc excese de publicitate, dorinţa de a ieşi în faţă cu orice preţ şi cu orice subiect într-o goană facilitată de online, care se dovedeşte a fi un mediu facil, rapid şi imposibil de controlat, în condiţiile în care nu mai există deloc autocenzură şi apar zilnic anunţuri stranii şi irelevante. Această situaţie duce la o pierdere a noţiunii de valoare, iar reperele şi deontologia profesională au de suferit. În hora asta ne înscriem cu toţii, acesta fiind un fenomen care odată produs ne târăşte pe toţi în aceeaşi direcţie".