Producătorul de utilaj petrolier Petal Huşi îşi pregăteşte transferul pe bursă

Autor: Adrian Cojocar 07.10.2012

Conducerea producătorului de utilaj petrolier Petal Huşi (PETY), la care un acţionar important este firma de intermediere Broker Cluj, a convocat luna viitoare acţionarii în vederea aprobării promovării acţiunilor companiei de pe piaţa RASDAQ la una dintre categoriile pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti.

În aceeaşi adunare acţionarii vor mai discuta şi majorarea capitalului societăţii de şapte ori, respectiv cu suma de 4,3 mil. lei prin distribuirea de acţiuni cu titlu gratuit tuturor acţionarilor societăţii. Majorarea se va realiza prin capitalizarea profiturilor obţinute de societate în anii anteriori.
În prima jumătate a acestui an Petal Huşi şi-a majorat afacerile cu 8,6%, până la 11,3 mil. lei (2,6 mil. euro), iar profitul companiei a urcat la 89.300 de lei. Profitabilitatea mică este cauzată de plăţile cu dobânzile bancare, care s-au ridicat în prima jumătate a anului la 313.000 de lei şi au mâncat cea mai mare parte din câştigul obţinut de companie din activitatea de bază, care s-a cifrat la circa 533.000 de lei. Anul trecut afacerile companiei au crescut uşor, la 22,5 mil. lei, însă profitul a coborât cu 30%, la 327.000 de lei. La data de 30 iunie Petal Huşi avea datorii totale de circa 17,6 mil. lei, din care plăţile restante se cifrau la 7,1 mil. lei, majoritatea fiind reprezentate de datorii către furnizori. Reprezentanţii companiei recunosc de altfel în raportul semestrial faptul că se confruntă cu dificultăţi în asigurarea fluxului de numerar necesar plăţii obligaţiilor şi spun că acest lucru se datorează întârzierilor cu care-şi încasează creanţele de la proprii clienţi.
Compania are o cotă de aproximativ 11% pe piaţa de utilaj petrolier şi 273 de salariaţi, nivel care s-a menţinut relativ constant în ultimii ani.
Printre principalii clienţi ai Petal Huşi se numără OMV Petrom, ArcelorMittal Galaţi şi Romgaz Mediaş. Anul trecut compania a exportat aproape 15% din producţie, beneficiarii provenind în special din Rusia.
Petal produce agregate de cimentare, echipamente petroliere, robinete şi duze. Firma a fost fondată în anul 1949 şi are o experienţă de peste 20 ani în proiectarea şi fabricarea de utilaj petrolier, robinete şi armături industriale şi peste 30 ani de experienţă în fabricarea utilajului metalurgic. Compania produce de asemenea utilaj metalurgic şi alimentar.
Principalii acţionari ai Petal Huşi sunt Constantin Baraga, cu circa 29% din acţiuni, şi firma Instal Export Bacău, reprezentată de Dan Cristinel Spătaru, cu o participaţie de aproape 28%. Firma de brokeraj Broker Cluj deţine 16,2% din companie.