Circa 30 de angajaţi ai studioului teritorial Târgu Mureş al TVR protestează în curtea instituţiei

Autori: Szasz Jutka , Ela Giurgea 08.10.2012

Cei aproximativ 30 de angajaţi sunt de la redacţiile de limba română şi minorităţi, protestul acestora fiind unul spontan.

Angajaţii protestează în mod paşnic, fără a scanda şi neavând pancarte.

Liderul sindical SPUS - sindicatul din TVR - Manuel Marin a declarat că protestul vizează procedura de selecţie a angajaţilor, care nu ia în seamă propunerile făcute de sindicat.

Potrivit acestuia, sindicatul a propus ca selecţia angajaţilor să se facă în mod treptat, însă conducerea instituţiei intenţionează să procedeze rapid la reorganizare, astfel încât la nivel de ţară să se renunţe la 30 la sută dintre angajaţi.

Marian a afirmat că astfel la studioul din Târgu Mureş ar urma să rămână 60 din cei 67 de angajaţi.

Redactorul şel al Secţiei minorităţi, Fekete Hajnal, a declarat, la rândul său, că angajaţii de la această secţie nu doresc să fie "copiii vitregi" faţă de celelalte studiouri teritoriale.

Ea a afirmat că studiourile din Craiova şi Iaşi care nu au redacţie de minorităţi au o schemă de personal de 80 de persoane, în timp ce la studiourile din Cluj-Napoca şi Timişoara, unde există astfel de secţii, sunt chiar o sută de persoane.

Aproximativ 500 de angajaţi ai SRTv s-au adunat luni, în jurul orei 10.00, în curtea instituţiei şi protestează faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi.

Reprezentanţii Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR - SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR, n.r.) au declarat pentru MEDIAFAX că acţiunea este spontană şi a fost declanşată în contextul în care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, administraţia Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a afişat pe site-ul intern al instituţiei comisiile care îi vor evalua pe angajaţii TVR în vederea aplicării planului de restructurare.

"Aceştia au precizat că, în timpul negocierilor cu administraţia TVR, reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în SRTv să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial.

Şi la Craiova aproximativ 40 de salariaţi ai studioului teritorial al Televiziunii Române protestează, luni, în faţa sediului, nemulţumiţi de modul în care se fac restructurările în instituţie.