CL Arad a decis subvenţionarea preţului energiei termice cu 17,4 lei pe gigacalorie

Autori: Szasz Jutka , Marian Buga 08.10.2012

Proiectul propus de Primăria Arad privind subvenţionarea energiei termice a fost diferit faţă de anunţul iniţial al primarului Gheorghe Falcă, care spunea că se va acorda o subvenţie cuprinsă între 20 şi 30 de lei şi estimase un preţ pentru populaţie de 280 de lei pe gigacalorie.

Astfel, în proiectul aprobat de consilieri locali cu unanimitate de voturi, subvenţia este de 17,4 lei, astfel că arădenii vor plăti, începând din 15 octombrie, 290 de lei pe gigacalorie, faţă de preţul întreg de 307,4 lei, cost de producţie care a fost suportat integral de populaţie iarna trecută.

Totuşi, grupul de consilieri locali USL a anunţat că va propune un nou proiect, care să scadă şi mai mult preţul suportat de populaţie, astfel încât acesta să ajungă la 277 de lei. Ace st proiect ar urma să fie supus aprobării consilierilor într-o şedinţă viitoare.