Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XLII). Bulevardul Dacia/ de Dr. Alexandru Popescu

Un alt spaţiu rezidenţial

Bineînţeles, în afară de "bulevardele regale", există în Capitală o serie de alte artere cu o istorie poate nu atât de veche şi de ilustră precum a celor dintâi, dar cu o poziţie şi rosturi urbanistice proprii.

Între acestea, Bulevardul Dacia, pornind de la Calea Victoriei, trecând prin Piaţa Romană, adevărat punct nodal pe harta oraşului. Bulevardul Dacia, cu o lungime apreciabilă, întretăindu-se cu numeroase străzi, se înscrie pe axa est-vest a Capitalei, făcând legătura cu alte zone importante ale oraşului. În ceea ce priveşte denumirea, şi această arteră face parte din "filiera daco-romană", bogat reprezentată în Capitală (Piaţa Romană, Traian, străzile Roma, Latină, Decebal, Romulus etc.). Bineînţeles, din Bulevardul Dacia "se face" Intrarea Dacilor.

În ceea ce priveşte istoria sa, este de amintit faptul că, în partea sa de început dinspre Calea Victoriei, se afla una din zonele de veche locuire ale oraşului, mahalaua Popa Cosma.

Importanţa care a fost acordată acestei artere, considerată unul din spaţiile rezidenţiale ale Bucureştilor, reiese şi din faptul că, de-a lungul ei, au fost construite, încă de la sfârşitul secolului XIX, o serie de imobile, unele cu aspectul şi amplitudinea unor palate care au avut un rol important în viaţa politică şi culturală a capitalei.

O dovadă a caracterului rezidenţial al acestei zone este demonstrat şi faptul că aici sunt amplasate şi clădirile unor ambasade.

O casă - tezaur

Printre cele mai vechi clădiri ale capitalei, cu o istorie bogată care a urmat, de fapt, momentele definitorii ale dezvoltării Capitalei, este "Casa Scarlat Kretzulescu".

În forma sa iniţială, a fost construită de marele vornic Alexandru Villara în anul 1839, fiind considerată, încă la vremea aceea, drept una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului. Capătă numele pe care îl are şi astăzi după ce Villara l-a dat drept zestre fiicei sale Elena, la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu. După moartea acestuia, clădirea devine, pe rând, locuinţa directorului băncii "Bank of Romania", baronul Frank, pentru ca, în a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, să ajungă în proprietatea statului, aici funcţionând o instituţie ştiinţifică "Laboratorul de electricitate al Universităţii din Bucureşti", sub conducerea savantului Dragomir Hurmuzescu. "Aventurile" imobilului continuă, aici funcţionând, succesiv, un pension de fete şi biblioteca Ambasadei Germane, aflată în apropiere. În 1948, clădirea devine sediul "Muzeului Româno-Rus", desfiinţat în 1963, pentru ca, în 1967, să capete o destinaţie potrivită: sediul "Muzeului Literaturii Române", adevărat tezaur spiritual, fondul său numărând 300.000 de piese, organizate în 250 de colecţii (manuscrise, acte, fotografii originale, artă plastică, obiecte memoriale). Între altele, muzeul este depozitarul unui bogat "fond Eminescu". Tot aici se regăsesc colecţiile de carte rară, carte veche românească, manuscrise. Poate că ar fi potrivit ca acest muzeu să poarte numele întemeietorului său, academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius.

O altă casă - muzeu

…este aceea care a aparţinut familiei Brătianu, având şi ea o istorie destul de "complicată". Ridicarea clădirii începe în 1908, după indicaţiile lui Ionel Brătianu. Inginerul constructor a fost Hugo Schmiedigen. Treptat, imobilul a fost extins, cuprinzând acum trei corpuri, din cel central deschizându-se o loggia cu o impunătoare scară. Grădina, care înconjoară imobilul, de fapt, un adevărat palat, este "opera" Elisei Brătianu. Casa a fost deschisă publicului în 1937, devenind "Aşezământul Cultural Brătianu", proiectat să adăpostească 30.000 de volume. În acelaşi an, este inaugurată şi statuia lui Ionel IC Bratianu care a fost executata de sculptorul Ivan Mestrovic. La un moment dat, aceasta a dispărut, revenind la locul ei în 1991. După naţionalizare, clădirea intră in proprietatea Academiei Române, iar, ulterior, adăposteşte colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a Romaniei. Nu ştim dacă acestea au fost mutate în noul sediu al acestei instituţii, dat fiind că condiţiile de conservare de aici nu erau tocmai potrivite. Cred că în acest imobil ar putea fi organizat un "Muzeu Brătianu", familie ai cărei reprezentanţi au jucat un rol atât de important in istoria modernă a României.

De la stilul romantic la cel modernist

În afară de aceste imobile, se mai află pe Bulevardul Dacia câteva case ridicate la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui următor, dintre care unele sunt înscrise pe Lista monumentelor istorice. Interesant este faptul că stilul lor oglindeşte evoluţiile arhitecturale în primele decenii ale secolului XX, fiind prezente o serie de stiluri reprezentative în această epocă.

Astfel Vila Maria Ioanidi a fost construită în 1911 în stil eclectic, cu elemente de factură romantică, după planurile arhitectului I. D. Berindei.

Altui arhitect cunoscut al perioadei, Petre Antonescu, îi aparţine proiectul Vilei Constantin Geblescu, clădire monumentală, ridicată în 1912, în stil eclectic de factură renascentistă franceză, cu elemente decorative baroce.

În 1915, după proiectul arhitectului Paul Smărăndescu, a fost ridicată Vila comandor Alexandru Cătuneanu, în stil neoromânesc, remarcabilă prin bogata decoraţie interioară,cu pardoseală de mozaic.

Stilul modernist este ilustrat de clădirea la care şi-au dat concursul arhitectul Jean Monda şi inginerul Prager, precum şi aceea, realizată în 1925, în stilul neoromânesc târziu. Sunt de remarcat foişorul şi loggia de factură brâncovenească.

Avatarurile unui liceu

Însăşi clădirea actualului Colegiu "Cantemir Vodă", ridicată în 1926, după proiectul primei femei-arhitect Virginia Haret şi al lui N. Stăncescu este reprezentativă pentru adaptarea plasticii neoromâneşti la necesităţile unei construcţii moderne. Istoria acestei instituţii de învăţământ este însa mai veche, fiind fondată în 1868. La 9 septembrie 1919, "Cantemir-Voda" a primit statutul de liceu. În perioada următoare activitatea sa a fost marcată de personalitatea a lui Vasile Şuteu care a fost director al Liceului vreme de câteva decenii (1919-1945). Unde mai întâlneşti astăzi un asemenea exemplu de devotament ? Clădirea Liceului a trecut prin diverse avataruri, fiind deteriorată de cutremurul din 1940 şi transformată în…fabrică de textile. În cele din urmă, Liceul (din 1997, Colegiul naţional) "Dimitrie Cantemir" s-a afirmat ca una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ ale Capitalei, iar clădirea sa a fost declarată monument istoric.

Clădiri istorice

Există pe Bulevardul Dacia şi alte clădiri legate de unele evenimente şi personalităţi istorice.

Una dintre ele este "Casa memorială Notttara", locuită de actorul Constantin Nottara (1859-1935) şi de compozitorul Constantin C. Nottara (1890-1951).

Una dintre clădirile de pe această arteră este de tristă amintire, în ea fiind arestat Iuliu Maniu la 17 iulie 1947, după cum ne încredinţează placa fixată pe ea.

Tot pe Bulevardul Dacia se afla Casa Olănescu, familie care a jucat un rol important în istoria culturală a României, începând cu scriitorul Dimitrie C. Olănescu -Ascanio, laureat, în 1891, al Premiului Academiei. În momentul de faţă, clădirea adăposteşte Biblioteca Franceză.

"Unde cântau printre tufişuri lăutarii…"

În imediata apropiere a Bulevardului Dacia se află unul din cele mai vechi şi frumoase spaţii verzi ala Capitalei: "Parcul Ioanid", după numele librarului şi editorului George Ioanid care a cumpărat terenul în 1856. Înainte fusese aici Gradina Breslea (1830-1869), mentionată şi în Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon. Despre Parcul Ioanid scrie Constantin Bacalbaşa în Bucurescii de altădată: "O gradină de margine de oraş unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiască, unde se întâlneau amorezaţii şi unde cântau printre tufişuri lăutarii". Despre această grădină scrie şi un jurnalist francez în "Journal de Bucarest": "o imensă gradină sau mai de grabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni".

Zona Parcului a devenit un spaţiu rezidenţial, în apropierea sa fiind construit un ansamblu de vile după planurile arhitecţilor Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez., în stilul neoromânesc, ori eclectic. Nu se cunoaşte cine a proiectat Parcul Ioanid în înfăţişarea sa modernă, dar este evident că el este un momument istoric, inspirat de arhitectura romantică, în maniera grădinilor englezeşti sau chineze, cu pavilioane, lac, mici piaţete.

În acest parc se află şi statuia unuia din cei mai importanţi şi…bogaţi oameni politici ai României, Gr. Cantacuzino.

Fără să aibă dimensiunile marilor "spaţii verzi" ale Capitalei, Parcul Ioanid este o "oază verde" în tumultul Bucureştilor.

Fotografiile aparţin autorului