Pavel, Benvenuti: Trebuie să ne obişnuim cu situaţia actuală şi să nu o mai privim ca pe o situaţie de criză, ci ca pe o normalitate

Autor: Cristina Roşca 11.10.2012

Dan Pavel, fondatorul şi ac­ţionarul majoritar al retailerului de încălţăminte şi accesorii Benvenuti, va mai deschide până la finalul acestui an două magazine în centrele comerciale din Focşani şi Ploieşti, urmând a ajunge la o reţea de 38 de magazine.

Compania va continua şi în anii care vor urma cu aceeaşi politică de expansiune prudentă pe care a implementat-o începând cu 2009, primul an de criză financiară. Pavel spunea în urmă cu circa un an că prudenţa a devenit cuvântul de ordine atât pentru el cât şi pentru compania pe care o conduce.

"Anul 2009 ne-a făcut să ne gândim de trei ori până să luăm o decizie ce vizează dezvoltarea pe orizontală", spunea el atunci. Astăzi, antreprenorul român rămâne fidel acestei idei şi spune: "Vom continua să ne dezvoltăm prudent pentru că trebuie să ne obişnuim cu situaţia actuală şi să nu o mai privim ca pe o situaţie de criză, ci ca pe o normalitate".

De la începutul anului Benvenuti a deschis un singur magazin, în centrul comercial Palas Iaşi. Planurile de expansiune din acest an sunt totuşi mai ambiţioase decât cele din 2011, când a fost deschisă doar unitatea din centrul comercial Electroputere Parc din Craiova. Totuşi, în toamna anului trecut Dan Pavel a lansat şi Benvenuti Casa, primul magazin de mobilă şi decoraţiuni al grupului Benvenuti, în Oradea, oraşul unde a fost fondată şi unde îşi are sediul compania.

În prezent, reţeaua numără 36 de magazine, fără a lua în calcul unitatea Benvenuti Casa, opt dintre acestea fiind amplasate în Capitală. În Bucureşti se găseşte şi singurul magazin Enzo Bertini, deschis în 2008 în Băneasa Shopping City. Acest magazin, prin care sunt comercializate brand-uri precum DKNY, CK, John Richmond, Moschino şi Enzo Bertini, se adresează persoanelor cu venituri peste medie.

Piaţa a redevenit stabilă

Expansiunea din acest an vine pe fondul unei stabilităţi atât în ceea ce priveşte businessul, cât şi consumul. Încă de la începutul anului omul de afaceri român estimase o stagnare a consumului, stagnare pe care el o echivala cu o îmbunătăţire a situaţiei economice în ansamblu, în contextul în care doar astfel pot fi făcute previziuni de business şi bugete. "Anul acesta a fost extrem de asemănător cu 2011. Nu ne putem plânge şi nu ne putem lăuda, însă ne bucură că avem o piaţă stabilă în contextul în care nici consumul nu a mai fluctuat." Pavel a lansat în 2004 pe piaţă compania Benvenuti, după aproape un deceniu în care a fost unul dintre acţionarii Leonardo, alături de Florin Panea.

Anul trecut, Benvenuti a obţinut afaceri de 13,1 mil. euro, în creştere cu aproape 20% comparativ cu anul anterior. Din punc­tul de vedere al businessului, acesta a fost cel mai bun pentru companie de la lansarea ei pe piaţă. În ceea ce priveşte profitul, businessul a rămas pe plus, cu 0,2 mil. euro. Acesta este al doilea an consecutiv în care retailerul de pantofi obţine profit şi tot al doilea consecutiv în care afacerile urmează un trend ascendent. "Deprecierea leului şi fluctuaţiile puternice de curs ne afectează profitabilitatea", spune Pavel despre profitul din acest an, fără a da cifre.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a economiei şi a companiei, antreprenorul român se fereşte să dea cifre. "Noi avem o doză incurabilă de optimism. Încercăm totuşi să ne uităm obiectiv la România şi credem că nu doar ar putea creşte, ci trebuie să crească. Totul va depinde însă de cum este gestionată economia, de cardul legislativ şi de modul cum va fi impulsionat mediul de afaceri."

România ar putea avea anul viitor o creştere economică de 2,5% după avansul de 0,9% care ar urma să se înregistreze în acest an, potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Interna­ţional (FMI). Dacă aceste estimări se confirmă, se va putea vorbi într-adevăr de intrarea într-o stare de normalitate.