Dan Pascariu: Nu se pune problema ca eu să fiu CEO la Tarom

Autor: Andreea Neferu 12.10.2012

Dan Pascariu, unul dintre cei şapte noi membri ai consiliului de administraţie al Tarom, spune că noul director general al companiei aeriene de stat va fi ales din rândul echipei din consiliul de administraţie.

"Săptămâna viitoare, miercuri, va avea loc prima şedinţă a consiliului de administraţie al Tarom, ocazie cu care va fi ales şi directorul general, respectiv noul CEO din cei 7 membri ai consiliului. Nici nu se pune problema ca eu să fiu CEO, întrucât CEO trebuie să fie cineva cu experienţă în domeniul aviaţiei", a declarat Pascariu pentru ZF.

El a mai spus că a participat la selecţia pentru managementul privat al Tarom pentru că doreşte să demonstreze că şi companiile de stat pot fi conduse ca şi cele private, dacă respectă standardele de guvernanţă corporatistă.

Întrebat de ce doar 2 dintre cei 7 membri ai noului consiliu de administraţie al Tarom au experienţă în industria aviatică, Pascariu a arătat că este de preferat ca echipa board-ului să fie cât mai diversificată.

"E foarte important ca un consiliu de administraţie să aibă o compoziţie diversificată. Orice mare companie listată din străinătate are membri in consiliul de administraţie din mai multe domenii, fie că este vorba de sistemul bancar, IT, transport, bunuri de larg consum sau altele. Mai mult, este chiar de preferat ca acest lucru să se întâmple pentru că fiecare poate veni cu experienţa din domeniul său", a explicat Pascariu.

Dan Pascariu este preşedintele Consiliului de Administraţie al Unicredit Ţiriac Bank din iunie 2007, în urma fuziunii dintre băncile UniCredit şi HVB Ţiriac. De asemenea, este membru ne-executiv în Consiliile de Administraţie ale subsidiarelor de leasing şi investment banking ale grupului UniCredit în România.