Un fost acţionar al Eurisko a vândut o clădire de birouri lângă Piaţa Victoriei

Autor: Cristi Moga 15.10.2012

Ionuţ Dumitrescu, cel de numele căruia se leagă parcursul firmei de consultanţă imobiliară Eurisko - fondată în 1997 şi vândută în 2008 pentru 35 de milioane de dolari - a vândut clădirea de birouri HQ Victoriei din centrul Capitalei către fondul elen de investiţii Zeus Capital, au declarat pentru ZF surse din piaţa imobiliară.

Grecii au plătit aproape 12 milioane de euro pe clădirea cu o suprafaţă închiriabilă de 5.000 de metri pătraţi în care îşi au sediile companii precum UniCredit, Nokia, IKEA sau Dole.

"Tranzacţia a fost realizată la un randament cuprins între 8 şi 8,5%, în euro pe an", au declarat sursele ZF. Imobilul a fost finalizat la sfârşitul anului 2009, în plină criză imobiliară, dar Dumitrescu a reuşit să găsească chiriaşi pentru clădirea situată pe strada Grigore Alexandrescu, iar trei ani mai târziu a făcut un nou exit.

Într-o piaţă cu tranzacţii puţine, această afacere poate deveni un reper pentru noile preţuri din piaţa imobiliară. Dumitrescu nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei, iar reprezentanţii fondului Zeus nu au comentat informaţiile ZF.

Tranzacţia a fost intermediată de către firma de con­sultanţă Capital Property Advisors, condusă de Radu Lucianu.

Citiţi articolul integral pe ww.zfcorporate.ro