Şeful Dacia despre uzina „rivală“ de la Tanger: Este în oglinda retrovizoare şi acolo trebuie să rămână

Autor: Bogdan Alecu 17.10.2012

Uzina Dacia de la Mioveni a intrat odată cu demararea producţiei pentru noua generaţie Logan şi Sandero în cea de-a doua etapă, în care fabricarea se realizează nu doar manual de către angajaţi, ci şi cu ajutorul a zeci de roboţi noi prezenţi la asamblarea maşinilor

Renault a finalizat în acest an investiţii de peste 250 mil. euro atât în modernizarea uzinelor, cât şi în producţia unuia dintre cele mai moderne motoare ale Renault - TCe 90.

Valoarea investiţiei realizate de Renault la Mioveni a urcat în toamna aceasta la un total de peste 2,25 miliarde de euro (de la preluarea uzinei în 1999). Cele mai recente investiţii s-au ridicat la 250 mil. euro în instalarea de noi echipamente de fabricaţie, a 47 de roboţi noi în Departamentul de caroserie, dar şi dublarea capacităţii turnătoriei de aluminiu unde sunt produse cele mai importante piese ale noului motor.

În ceea ce priveşte costurile salariale şi comparaţia acestora cu cele din Europa de Vest, şeful Automobile Dacia a subliniat că uzina de la Mioveni concurează cu cele din Africa sau Asia, mult mai eficiente din punctul de vedere al costurilor decât cele din Occident.

Salarii din Est vs. salarii din Vest

"Comparaţia cu salariile din Vest nu este una pertinentă. Poziţia în Grupul Renault este că modelele din gama M0 (cele realizate pe platforma Logan) nu s-ar fi putut fabrica în Europa de Vest. Dacă ne-am compara cu Europa de Vest ar însemna că ne-am culca pe ambele urechi. Competiţia noastră este în Asia şi Africa, nu este în Vest. Ca în oricare altă competiţie, trebuie să ne uităm la cei din faţă, nu la cei din spate", a spus Jerome Olive, directorul general al Automobile Dacia.

El a mai spus că noua fabrică de la Tanger este în "oglinda retrovizoare" a celei de la Mioveni, neavând nicio uzină de motoare şi niciun centru de inginerie, dar au în plus costuri logistice mai mari din cauza lipsei furnizorilor locali.

Din punctul de vedere al competitivităţii, inclusiv în ceea ce priveşte costurile de producţie, Jérôme Olive a subliniat că printre con­struc­torii auto aflaţi în competiţie cu Dacia sunt măr­cile sud-coreene Hyundai şi Kia, dar şi Volkswagen în Europa.

"Unii construc­tori auto au anunţat că vor să intre pe piaţa entry (low-cost - n.red.), iar acest lucru înseamnă că Renault a făcut o alegere bună", a spus directorul Dacia.

Ultimul anunţ cu privire la un nou automobil low-cost este Volkswagen, care va lansa un automobil low-cost care va costa 6.000 de euro, în timp ce Peugeot deja a lansat sedanul 301, care concurează direct cu Logan.

Noile investiţii realizate de francezi la Mioveni vin la mai puţin de un an de când Renault a pornit producţia uzinei din Tanger, Maroc, unde acum sunt produse modelele Lodgy, Dokker şi Dokker Van, iar din semestrul doi al anului viitor şi Sandero.

"Uzina de la Tanger a fost construită pentru că Dacia nu mai avea o capacitate suficientă de producţie. Potrivit standar­delor Renault, ca să funcţioneze optim o uzină produce 60 de maşini pe oră şi nu mai mult de trei-şase modele. Dacă am fi dublat capacitatea uzinei de la Mioveni ajungeam la un grad de complexitate mult prea mare. În plus, Maroc a oferit subvenţii foarte bune Grupului Renault", a spus Jerome Olive, directorul general al Automobile Dacia.

El a subliniat că "atunci când ai două uzine care la un moment dat vor produce modele comune pentru a avea un mix cât mai flexibil pentru clienţi, se vor face comparaţii între cele două situri în termeni de calitate şi competitivitate.

Miza nu este de a elimina una, ci de a redirecţiona comenzile mai mult spre cea mai competitivă.

Roboţi pentru creşterea eficienţei

Uzina de la Mioveni dispune inclusiv de o uzină mecanică pentru motoare şi cutii de viteze plus un întreg lanţ de furnizori, gradul de integrare este de 80%, în timp ce la Tanger este mult mai scăzut.

"În plus, Mioveniul are ingineria de in­dus­tria­lizare foarte aproape prin Renault Technologie Roumanie, în timp ce Marocul are ingineria la mii de kilometri depărtare iar costul logistic pentru componente este mai mare la ei decât în România", a spus şeful Automobile Dacia.

Pentru intrarea în producţie a noii ge­ne­raţii Logan şi Sandero, dar şi a motorului H4 TCe 90 pe benzină supraalimentat în trei cilindri de 0,9 litri francezii de la Renault au investit aproximativ 250 de milioane de euro la Mioveni, sumă din care aproape jumătate a reprezentat investiţia în uzina de motoare pentru noul propulsor.

Odată cu intrarea în producţie a noii generaţii de Logan şi Sandero, în cadrul uzinei s-au realizat şi investiţii de moder­nizare. Astfel, dacă înainte aproape toate operaţiunile erau realizate de muncitori pe bandă, o parte dintre aceştia au fost înlocuiţi de roboţi, atât pentru a creşte eficienţa, cât şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă.

Duster, jumătate din producţie

În ceea ce priveşte posturile, şeful Dacia a precizat că trebuie să fie păstrate cele 18.000 de locuri de muncă de pe platforma de la Mioveni.

"Dar asta nu înseamnă că un angajat trebuie să păstreze acelaşi post toată cariera. Trebuie să fie capabili să aibă mobilitate internă. În timp ce unele posturi dispar, altele noi sunt create şi astfel le-am oferit alte posturi în cadrul companiei. Le garantăm un loc de muncă, dar nu aceeaşi funcţie", a subliniat Jerome Olive.

În ceea ce priveşte producţia uzinei, capacitatea maximă a uzinei este de 1.389 de maşini pe zi, capacitate care este împărţită între Duster, Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV în funcţie de cererile din piaţă.

În prezent jumătate din producţie este reprezentată de SUV-ul Duster, însă odată cu intrarea în producţie a modelelor Logan şi Sandero din noua generaţie este posibil ca mixul să se schimbe.

"În acest moment nu putem spune ce producţie şi ce mix de modele vom avea anul viitor. Orice estimare comercială pentru 2013 va fi falsă deoarece pieţele sunt în mişcare. De aceea trebuie să fim flexibili", a subliniat Olive.