Afacerile cu ţevi ale cehilor de la Hobas au ajuns la 4 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 18.10.2012

PRODUCÃTORUL de ţevi Hobas Pipe Systems, parte a grupului ceh Hobas, a realizat în primele 9 luni din acest an o cifră de afaceri de circa 4 mil. euro, valoare apropiată de cea înregistrată în intervalul similar din 2011. După primele 9 luni, cifra de afaceri realizată de cehi doar din comenzile primite de pe piaţa românească se apropie de 2 mil. euro, însă compania speră să ajungă la vânzări de 3 mil. euro la intern până la finalul anului.

"După primele 9 luni nu s-au înregistrat diferenţe semnificative faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi iniţial se prevedea o creştere de 10%. În proporţie egală sau acumulat atât comenzi pentru export, cât şi pentru piaţa internă", a declarat pentru ZF Transilvania Dan Ulian Szekely, director al Hobas Pipe Systems.

Compania şi-a bugetat pentru acest an o creştere cu 10-15% a cifrei de afaceri faţă de anul trecut. Hobas a realizat în 2011 afaceri totale de circa 5,5 mil. euro (aproape 23,5 mil. lei), susţinute de proiectele de infrastructură din ţară, dar şi de vânzările la export. "Ne aşteptăm la o uşoară creştere a pieţei în următorii ani datorită celei de-a doua etape a programului de coeziune, plus o ma jorare a comenzilor pentru exportul în ţările vecine", a spus Szekely.

Piaţa de ţevi şi profiluri a crescut anul trecut cu 10% faţă de anul anterior, conform unor informaţii anterioare ale companiei. Hobas Pipe Systems produce în cadrul fabricii din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, diferite tipuri de ţevi, fitinguri, cămine, sisteme de stocare, echipamente de proces, accesorii pentru ţevi.

Ţevile Hobas sunt utilizate pentru transportul apei potabile, irigaţii, canalizare, drenaj pentru drumuri, poduri şi tuneluri. Compania produce doar pe bază de comandă, iar circa 50% din producţie merg la export, pe pieţele europene (Bulgaria, Albania, Ungaria, Cehia etc.).

Compania spune că în urma investiţiilor realizate, domeniile de utilizare a tuburilor s-au extins în principal în zona aplicaţiilor speciale, a microhidrocentralelor, precum şi în zona industrială. Totodată, prin extinderea capacităţii de producţie, compania spune că a atras noi clienţi atât din ţară, cât mai ales din Europa Centrală şi de Sud-Est. "Creşterea capacităţii de fabricaţie a elementelor de îmbinare ale tuburilor Hobas prin montarea unui nou echipament se apropie de finalizare. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 400.000 de euro", a afirmat directorul Hobas Pipe Systems. Totodată, compania a finalizat anul trecut investiţii în valoare de 800.000 de euro în modernizarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie a fabricii din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov. Suprafaţa de producţie a fabricii Hobas este de 3.000 mp. Compania Hobas Pipe Systems are în prezent 40 de angajaţi şi este controlată de Hobas Cehia. Grupul Hobas mai are fabrici în Polonia, Cehia, Austria, Germania şi în SUA. Hobas Ce hia a preluat în anul 2004, pentru circa 5 mil. dolari, fabrica din Ilfov, care a aparţinut companiei Hobas Tub România, intrată în faliment în toamna anului 2003