Primăria staţiunii Covasna va deschide în această iarnă o pârtie de schi de 1.000 de metri

Autori: Pacala Dana , Kiss Edit 18.10.2012

Primarul oraşului Covasna, Lorincz Zsigmond, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că proiectul privind amenajarea unei pârtii de schi care va avea o lungime de 1.000 de metri este în curs de finalizare.

Edilul a afirmat că a fost tras cablul electric şi pentru teleschi şi mai trebuie dezvoltat sistemul de apă pentru tunul de zăpadă, menţionând că până la sfârşitul lunii noiembrie pârtia va fi finalizată.

Primarul Zsigmond a menţionat că valoarea totală a investiţei se ridică la aproximativ 700-800.000 lei, sperând să obţină 500.000 de lei din suma totală de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, restul cheltuielilor fiind acoperite din bugetul local.

Primăria staţiunii Covasna a finalizat, la sfârşitul anului trecut, lucrările de amenajare a unei pârtii de schi de 480 de metri, pentru începători.

Din bugetul local s-a achiziţionat, pentru acest proiect, un schi-lift second hand, la un preţ de 20.000 de euro.

Primăria oraşului Covasna a pus în funcţiune, anul trecut, tot în scop turistic, un trenuleţ compus dintr-o locomotivă şi două vagoane, pentru plimbarea turiştilor prin localitate, pentru a vizita obiectivele turistice, acesta fiind achiziţionat cu 400.000 de lei, din banii adunaţi din taxa turistică.

În 2010, Consiliul Local al oraşului a aprobat introducerea unei taxe turistice în valoare de un leu/zi/persoană, ce se aplică tuturor turiştilor care sunt cazaţi în pensiunile şi hotelurile din staţiune.

Covasna este cea mai renumită staţiune balneo-climaterică din ţară pentru tratarea afecţiunilor cardio-vasculare, oraşul având mai multe hoteluri şi pensiuni, un spital de profil cardiologic, cu baze de tratament de profil moderne.